Ilie Năstase a anunţat lotul României de Fed Cup

by Sorin Haut

Jucătoarele Simona Halep (5 WTA), Irina-Camelia Begu (33 WTA), Monica Niculescu (47 WTA) şi Sorana Cîrstea (61 WTA) formează echipa de Fed Cup a României pentru meciul cu Marea Britanie, care va avea loc în zilele de 22 şi 23 aprilie, la Mamaia, în play-off-ul Grupei Mondiale II.

„Această întâlnire de Fed Cup dintre echipele României şi Marii Britanii este un important eveniment sportiv al acestui început de an din România şi ne bucurăm că jucăm la Mamaia, pe zgură. Mă bucur, de asemenea, că avem la dispoziţie cea mai bună echipă, că fetele sunt sănătoase şi pregătite să dea totul pe teren. Acesta este un meci pe care trebuie să-l câştigăm”, a declarat căpitanul-nejucător al Românei, Ilie Năstase, pentru site-ul oficial al Federaţiei Române de Tenis.

Niculescu şi Cîrstea au pierdut meciurile susţinute săptămâna aceasta în primul tur la Biel, în timp ce Halep şi Begu nu au jucat.

Partida de la Tenis Club IDU din Mamaia se desfăşoară după sistemul cel mai bun din cinci meciuri: primele două meciuri de simplu în ziua de sâmbătă (22 aprilie), urmând ca duminică (23 aprilie) să se dispute celelalte două meciuri de simplu şi meciul de dublu.

România ţinteşte menţinerea în al doilea eşalon valoric al Fed Cup, după ce a fost învinsă de Belgia cu scorul de 3-1, în februarie, la Bucureşti, în primul tur al Grupei Mondiale II.

Marea Britanie vizează promovarea în Grupa Mondială II, după ce a câştigat barajul de promovare din Grupa I valorică a zonei Europa-Africa. Britanicele (Johanna Konta, Heather Watson, Jocelyn Rae/Laura Robson) au câştigat Grupa C, după victorii cu 3-0 în faţa Letoniei, Turciei şi Portugaliei, pentru ca în barajul de promovare să se impună cu 2-1 în faţa Croaţiei.

România şi Marea Britanie au jucat de cinci ori în Cupa Federaţiei, tricolorele câştigând de patru ori. Prima confruntare a avut loc în 1973, la Bad Homburg (RF Germania), iar România s-a impus cu 2-1, în sferturile Grupei Mondiale.

În 1999, România câştiga cu 2-0 la Murcia (Spania), în semifinalele Grupei I a zonei Europa-Africa, iar peste doi ani învingea tot la Murcia cu 2-1, în primul tur al Grupei I zonale.

În 2004, Marea Britanie câştiga cu 2-1 în Malta, în Grupa a II-a a zonei Europa-Africa.

Ultima confruntare a avut loc în 2014, la Budapesta, în Grupa I a zonei Europa-Africa, iar România s-a impus cu 2-1, Simona Halep învingând-o pe Johanna Konta cu 6-1, 6-4, după ce Heather Watson trecuse de Sorana Cîrstea cu 6-7 (7), 6-1, 6-4, pentru ca punctul decisiv să fie adus de Irina Begu şi Monica Niculescu, victorie cu un sec 6-0, 6-2 în faţa perechii Jocelyn Rae/Heather Watson.

Sursă: digisport.ro

Facebook Comments