Ilegalitate cât casa, sub ochii înduioşători ai administraţiei locale: cabană ridicată fără acte, pe două terenuri ale Primăriei Arad, pe Insula Mureş

by Adrian Pavel

Caz incredibil în Zona 3 Insule Arad: sub privirile înduioşătoare ale Primăriei, o cabană de toată frumuseţea se ridică ilegal, nu pe un teren, ci pe două, sfidând nu doar legea, ci şi siguranţa locuitorilor din zonă. O petiţie semnată de 55 de persoane este ignorată de către autorităţi, care nu ţin cont nici de faptul că ilegala construcţie pune în pericol întreaga reţea electrică a insulei. Practic, firele de curent care alimentează insula sunt lipite de acoperişul cabanei.

Pentru ca sfidarea noilor proprietari… fără acte să fie maximă, iar ochii autorităţilor închişi de tot, locuitorii Zonei 3 Insule sunt ameninţaţi frecvent: „Vă dau foc la cabane!“. Iar asta pentru că proprietarii de pe insulă atrag atenţia, se pare că degeaba, autorităţilor despre ceea ce se petrece ilegal în jurul lor. „Nici măcar nu ştiu cum să definesc ceea ce se petrece aici. Vine cineva, de nicăieri, aşa peste noapte, se instalează nu pe unul, ci două terenuri ale Primăriei, care nu sunt de vânzare, şi îşi construieşte cabană. Nu ţine cont de nimic, reţeaua electrică o sprijină de un băţ ca să nu îi apese pe acoperişul cabanei, ridicată fără nici un act, iar când noi atragem atenţia, suntem ameninţaţi. Dacă au tupeul să construiască unde «vor muşchii lor», ce îi poate opri să nu ne dea foc la cabane sau poate chiar mai rău?, se întreabă Alexandru Puticiu, unul dintre cei 55 de semnatari ai petiţiei care încearcă să oprească această ilegalitate.

De teama celor aciuţi ilegal în zonă, proprietarii au început să cheltuiască o grămadă de bani pe asigurări. „Ne-am asigurat toţi locuinţele, însă vă daţi seama că asta tot nu ar acoperi în întregime distrugerea cauzată de un eventual incendiu. În plus, siguranţa fizică a noastră nu este păzită de nimeni“, se îngrijorează Puticiu.

 

Legea Vestului sălbatic

 

În data de 4 august 2020, la Insula Mureş, pe Aleea 3, a fost descărcat un camion de lemne, fără acte de provenienţă. Scopul: ridicarea unei cabane. Construcţia începe să prindă repede contur, pe două terenuri proprietate publică a Municipiului Arad, fără a avea un drept real asupra acestor terenuri şi fără autorizaţie de construire.

Pentru că nimeni nu se sesizează, în data de 17 august, locatarii insulei depun o sesizare oficială la Primăria Municipiului Arad, în care este prezentată situaţia. Abia la 31 august, la aproape o lună de la „descălecat“ şi două săptămâni de la sesizarea locatarilor, Poliţia Locală Arad se sinchiseşte să trimită un echipaj în zonă. Deşi oamenii legii observă ilegalitatea comisă, sancţionând constructorii cu o amendă în valoare de o mie de lei şi obligativitatea aducerii terenului la stadiul iniţial, a doua zi lucrările au continuat să avanseze.

Deşi sesizarea înaintată Primăriei Municipiului Arad, proprietara de fapt a terenurilor, este semnată de un număr de 55 de persoane, care pe întreaga durată a construcţiei au continuat să atragă atenţia autorităţilor, nimeni nu mai ia nici o măsură.

 

Amenda Poliţiei locale – avânt pentru construcţie

 

Aşa se face că la data de 15 octombrie, la o lună şi jumătate de la aplicarea singurei amenzi administrate constructorilor, cabana ilegală este şi finalizată. De altfel, lucrările de construire au căpătat amploare a doua zi de la aplicarea amenzii. Putem spune astfel că amenda aplicată de către Poliţia Locală Arad le-a dat avânt constructorilor.

Şi, din păcate, având în vedere pasivitatea autorităţilor, pe care ar trebui să le numim competente, nu credem că greşim prea mult dacă spunem că această construcţie ilegală a fost ridicată cu complicitatea oamenilor legii.

 

 

 

Filmul ridicării cabanei, într-un timp record

 

 

 

 

 

 

Facebook Comments