Îi arbitrează o piază rea! Bucureşteanul Radu Petrescu, la centru în Rapid – UTA

by Sorin Haut

Comisia Centrală de Arbitri a optat pentru un arbitru cu ecuson FIFA la derby-ul dintre Rapid şi UTA, programat sâmbătă, ora 20, pe Arena Naţională. Meciul contând pentru runda a 23-a va fi arbitrat la centru de Radu Petrescu, din Bucureşti, ajutat la cele două margini de Daniel Mitruţi, Craiova şi Ferencz Tunyogi, din Zalău. Observator va fi Eduard Dumitrescu, din Piteşti. Petrescu se întrece aproape constant în greşeli, fiind unul dintre cei mai slabi arbitri ai acestui sezon, el fiind contestat aproape meci de meci după prestaţiile sale. Mai mult, pentru UTA este o adevărată piază rea, cu el la centru “roş-albii” câştigând o singură dată, tocmai acum nouă ani, într-un Corona – UTA 0-1, la Braşov. De atunci, arădenii nu au mai câştigat cu arbitrul din Capitală, de referinţă fiind acel 1-2 chiar cu Rapid, din 2020, în play-off-ul de promovare din Liga a II-a, când Petrescu i-a dezavantajat pe oamenii lui Balint. De asemenea, bucureşteanul a arbitrat un alt eşec dureros al UTA-ei, 1-3 cu ACS Poli Timişoara, în returul barajului de promovare în Liga 1, din 2017!

UTA are doar o victorie cu Petrescu la centru, acum nouă ani! 

În acest sezon, UTA are două egaluri cu el împărţind dreptatea, 0-0 la Mioveni şi 1-1, acasă, cu FCSB, tot o remiză, 0-0, bifând echipa arădeană cu Petrescu la centru şi în deplasarea de la Voluntari, din sezonul trecut. „Centralul” bucureștean i-a mai arbitrat pe „roș-albi” şi într-un 0-4 cu „U” Cluj, în 2009, în Liga a II-a. Nici Rapid nu are amintiri prea plăcute din actuala stagiune cu Radu Petrescu la centru, în acel 1-2 cu scandal în faţa CSU Craiova, de pe Arena Naţională, atunci când i-a lăsat pe giuleşteni în zece oameni, în repriza secundă. Aşadar, se anunţă un meci cu probleme pentru Petrescu, ştiută fiind şi rivalitatea istorică dintre Rapid şi UTA!

Facebook Comments