IEPURASUL VINE CU DENUNTURI LA ARAD. PE LISTA SUNT POLITICIENI, JUDECATORI, POLITISTI

by Andreea Radu

Un denunț făcut de un om de afaceri, implicat într-un amplu dosar de evaziune fiscală, dă fiori lumii „bune“ din Arad, oameni care până mai ieri se credeau intangibili. Cel puțin așa susțin sursele noastre care spun că afaceristul, în dorința de a-și ușura situația, ar fi dat „pe goarnă“ mai multe persoane importante din Arad și nu numai, cu care ar fi avut combinații de-a lungul timpului. De altfel, așa se explică și faptul că, în ciuda acuzațiilor aduse de procurori, acesta se află doar sub control judiciar.

Sursele noastre spun că denunţătorul, care ani buni a fost şef la Hotel Parc, chiar mâna dreaptă a patronului, ar fi povestit multe procurorilor. Pe la Parc, pe vremea când afaceristul era un şef darnic, îşi făceau veacul oameni importanţi ai Aradului, de la politicieni, la poliţişti, de la judecători la oameni de afaceri. Un fost subprefect, de exemplu, îşi îneca amarul într-un păhărel de ţuică cu miere la prietenul său de la Parc. Un judecător important, din ăla care dă mandate să ne fie ascultate telefoanele, îşi făcea veacul tot la Parc. Nişte politicieni cu funcţii mari luau şi ei prânzul la Parc. Alţii urcau la cameră, pentru nişte şedinţe. Nu mai vorbim de poliţişti, care veneau în număr mare. Un deputat avea afaceri cu balastiera omului de afaceri, de unde căra la greu la autostradă, cu camioane care aparţineau unui alt politician. Şi aşa mai departe.

Aflăm de la sursele noastre că toate aceste persoane au fost trecute într-un carneţel. Unii la creditori, alţii la datornici, depinde cum i-a prins viaţa. Cert e că nu dorm bine nici unii, nici alţii. Cei care au luat bani de la afacerist, trebuie să dea explicaţii ce au făcut cu banii din evaziune fiscală şi de ce nu apar împrumuturile în declaraţiile de avere. Cei care i-au dat bani împrumut, de asemenea, nu dorm noaptea, fiindcă trebuie să justifice de unde au avut ei banii aceia, din moment ce nu apar în declaraţiile de avere. Printre aceştia din urmă, un foarte important judecător, fost şef de instanţă, poliţişti importanţi din IJP, care în declaraţiile de avere sunt săraci lipiţi, dar şi nişte politicieni şi persoane cu funcţii înalte, care nu ştiu nici ei cum vor scoate cămaşa.

Cazul acesta poate fi, fără îndoială, un bun început pentru a se face curăţenie şi la Arad, la capitolul corupţie, mai ales că omul ştie multe, despre mulţi. Că tot suntem codaşi la acest capitol. De urmărit…

Facebook Comments