ICIM a învins Satu Mare şi continuă cursa pentru locul 5

by Sorin Haut

Univ.Goldiș ICIM Arad a învins pe CSM Satu Mare în meciul decisiv al semifinalei din grupa valorică 5-8. Duelul s-a jucat după sistemul „cel mai bun din trei jocuri.” “Galben albastrele” s-au calificat în finala pentru locurile 5-6 din Liga Națională după cea mai bună primă repriză din acest sezon. Cele 18 puncte avans până la pauza mare au fost suficiente pentru a nu mai scăpa victoria din mână. Contrar precedentelor partide directe dintre cele două formații, când toate s-au încheiat la maxim două puncte diferență, de data aceasta, arădencele au învins la scor.
Nu mai puțin de cinci sportive ale sârbului Bogdan Bulj au trecut de borna 10 puncte în meci, americanca Stroman fiind lider, cu 22 de puncte acumulate. ICIM-ul se pregătește pentru ultimele jocuri ale acestui sezon competițional. Arădencele vor lupta pentru locul 5 cu Phoenix Galați. Partidele vor avea loc pe 19 aprilie (Galaţi), 22 aprilie (Arad) și 25 aprilie, dacă va mai fi cazul.

CSM Satu Mare – Univ.Goldiş ICIM Arad 66-82
(20-28, 12-22, 18-15, 16-17)
Satu Mare: Tavic 16 puncte, Baltic 15, Olah 10, Reed 8, Ferenczi 9, Crăciun 6 și Laza 2.
Arad: Stroman 22 puncte, Hadzovic 15, Nagy 15, Pasic 14, McGuire 12 și Karakasevic 4.
Sursă: baschetarad.ro

Facebook Comments