Iacob ar putea reveni în poarta UTA-ei. Juniorii Tescan şi Rusu, titulari în Trivale?!

by Sorin Haut

Laszlo Balint mai are două zile să gândească formula de start pentru meciul de vineri, cu FC Argeş. Problemele de lot pe de o parte, dar şi forma bună a unor jucători tineri, pe de altă parte, îi cam fac echipa antrenorului de la UTA. Portarul Horațiu Moldovan, convocat de Mutu la naţionala de tineret – pentru care însă nu a bifat vreun minut în dubla cu Finlanda şi Malta – va face joncțiunea cu lotul direct la Pitești, urmând să aibă doar un antrenament alături de colegi înaintea partidei din Trivale. Tocmai de aceea, antrenorul arădenilor ia în calcul titularizarea unuia dintre goalkeeperii seniori, Florin Iacob sau Dragoș Balauru. Primul are şanse ceva mai mari, după ce nu a mai apărat nici în meciul decisiv din play-off-ul Ligii 2, tot cu Argeşul. Probabil că Iacob, excelent în poarta UTA-ei înainte de pandemie, are ambiţia de a reveni în poartă şi de a-şi câştiga locul de titular. Apoi, în condițiile în care Ursu și Buhăcianu nu sunt 100% recuperați după problemele musculare, pe ambele benzi ar putea apărea juniori, mai ales că Tescan și Rusu s-au remarcat în amicalul câştigat la Sibiu, cu Hermannstadt. Tescan a şi marcat, apoi a dat o pasă de gol, iar Rusu a creat destul pericol la poarta sibienilor. Sunt destule semne de întrebare chiar şi în privinţa defensivei, deşi UTA a arătat solid în acest compartiment în primele două etape.

Erico – Benga, posibil tandem în centrul apărării

Tomozei s-a accidentat însă, iar Bustea sau Pleaşcă sunt gata să îl înlocuiască, în vreme ce Erico are şanse bune să debuteze şi el pentru UTA, în meci oficial, deşi tandemul Ilie – Benga a dat siguranţă în centrul apărării. Rumpoulakou pare a fi, pe banda stângă, singurul om din defensiva „Bătrânei Doamne” ceva mai sigur de un loc în primul „11”. În centrul liniei mediene îl vom avea sigur pe cel mai constant utist în acest debut de sezon, Alex Albu, probabil alături de Neluţ Roşu, deşi acesta nu a confirmat până acum. Totuşi, în acea zonă nu prea sunt variante, croatul Klapan având doar patru antrenamente cu echipa, dar fiind se pare şi în urmă cu pregătirea fizică. Pe benzi pot juca cei doi juniori, Tescan şi Rusu, iar în atac Hora l-ar putea avea coleg pe Alex Ioniţă, deşi Cipri Rus, marcator şi el în testul de la Sibiu, emite pretenţii la tricoul de prim „11!

Croatul Klapan a făcut deplasarea la Piteşti

Din lotul de 23 de jucători care a plecat deja spre Pitești, face parte și ultima achiziție, croatul Mihovil Klapan, probabil pentru a se acomoda cu echipa şi cu atmosfera din lot. Acasă au rămas doar Ivan, care acuză o problemă musculară și a avut program separat în ultimele zile și cei trei juniori (n.n. Miculescu, Isac şi Oroian), în continuare pozitivi la coronavirus. Meciul Campionii FC Argeș – UTA, contând pentru etapa a treia a Ligii 1, se joacă vineri de la ora 18, pe arena „Nicolae Dobrin” şi va fi transmis de Digi Sport, Look şi Telekom Sport.

Facebook Comments