Hoț de 23 de ani, luat „din plin“ de polițiști

by Adrian Pavel

În după-amiaza zilei de 27 ianuarie a.c., polițiștii Biroului de Ordine Publică au depistat, pe strada Tribunul Dobra, un tânăr de 23 de ani, din Arad, care corespundea semnalmentelor unei persoane căutate de polițiștii Biroului de Investigații Criminale. În urma verificărilor s-a stabilit că cel în cauză este bănuit de un furt săvârșit în data de 25 ianuarie a.c., din scara unui bloc de pe strada Patria, de unde au fost sustrase o pereche de role pentru copii, o pereche de pantofi sport și trei încărcătoare de telefon mobil.

Bărbatul este cercetat de polițiștii Biroului de Investigații Criminale pentru săvârșirea infracțiunii de furt, în vederea recuperării prejudiciului și luării măsurilor legale.

Facebook Comments