HORIA PAUN, PRESEDINTELE FEDERATIEI ROMANE DE BASCHET: “MI-A PLACUT ECHIPA ROMANIEI”

by Sorin Haut

Printre puţinii spectatori care au asistat la “dubla” amicală de baschet, de la Arad, dintre reprezentativele feminine ale României şi Ungariei, s-a aflat şi Horia Păun. Preşedintele Federaţiei s-a declarat satisfăcut de ce a văzut, dar pe de altă parte a admis că mai este de lucru: “Am văzut o echipă a României tânără şi motivată, mi-a plăcut în special faza de apărare. Am întâlnit Ungaria, o adversară cu jucătoare masive şi înalte, noi reuşind să contracarăm atuurile lor printr-un joc agresiv şi un presing constant. Mai este de lucrat la relaţiile de joc şi la uniunea din echipă, dar eu zic că suntem pe un drum bun. Ne dorim din suflet ca la Europene să prezentăm cea mai în formă garnitură, să jucăm un baschet de calitate, care să placă şi de ce nu, să obţinem şi rezultate bune”, ne-a declarat Horia Păun la finalul “dublei” cu Ungaria.

Profitând de prezenţa la Arad, am dorit să aflăm care este părerea preşedintelui FRB cu privire la noua decizie de regulament, cu un jucător român permanent pe teren: “Încercăm să creem un cadru în care jucătorii români să devină din ce în ce mai buni şi să le oferim juniorilor o perspectivă. Nu ştiu dacă este cea mai bună soluţie, probabil că unii vor fi nemulţumiţi, dar una peste alta vrem să avem jucători români pe parchet, iar valoarea acestora va creşte exponenţial cu minutele jucate”, mai spune Horia Păun.

Sorin Haut

Facebook Comments