HELMUTH DUCKADAM VA SUFERI O NOUA INTERVENTIE CHIRURGICALA

by Sorin Haut

După mai multe operații la brațul drept, Helmuth Duckadam se va întoarce la spital, pentru a suferi o nouă intervenţie chirurgicală. Eroului de la Sevilla îi va fi înlocuit genunchiul cu o proteză. „Duckadam va suferi o intervenție chirurgicală prin care genunchiul de la piciorul stîng îi va fi înlocuit cu unul din metal”, anunţă Gazeta Sporturilor. Aceasta este cea de-a opta operație complicată pe care directorul de imagine al Stelei trebuie s-o depăşească.

„Am decis ca operația să o fac la finalul lunii ianuarie, poate chiar începutul lui februarie. De ce atunci? Mi-e frică de operație, nu vă mint, mai ales că este vorba despre o intervenție grea, urmată apoi de o perioadă de refacere și mai grea. În al doilea rând, vreau ca acum de Sărbători să merg în Arizona, America, pentru că nu am mai fost de șapte ani. În plus, dacă m-aș opera nu aș mai avea voie apoi să zbor cu avionul”, a declarat Duckadam pentru Digi Sport.

Facebook Comments