Ovidiu Haţegan va arbitra campioana mondială, într-o reeditare a finalei din 2018!

by Sorin Haut

Cei mai buni doi arbitri români împreună cu brigăzile lor vor conduce partidele pe care naționala Franței le va disputa în Liga Națiunilor în luna septembrie. Mai întâi, pe 5 septembrie, la Solna, Istvan Kovacs se va afla la centru la partida Suedia – Franța. El va fi ajutat la cele două tușe de Vasile Marinescu și Ovidiu Artene, în timp ce al patrulea oficial va fi Marius Avram. Apoi, pe 8 septembrie, o altă brigadă românească, în frunte cu arădeanul Ovidiu Hațegan va arbitra partida Franța – Croația, reeditarea finalei Cupei Mondiale 2018, pe Stade de France.

Hațegan îi va avea alături pe asistenții Octavian Șovre și Sebastian Gheorghe, precum și pe al patrulea oficial Sebastian Colțescu. Ambele jocuri fac parte din grupa 3 a Ligii A în care se mai află și naționala Portugaliei. Pentru Haţegan este un an important, după ce s-a aflat şi în brigada finalei Champions League, dintre Bayern şi PSG, ca arbitru de rezervă.

Facebook Comments