Haos total în Liga 4 Arad: startul se amână cu încă o săptămână, dar se şi poate anula totul!

by Sorin Haut

Conducerea AJF Arad i-a chemat la o nouă discuție pe reprezentanții grupărilor din Liga a IV-a, iar subiectul  a fost unul de ultimă oră şi anume setul de măsuri pe care Comitetul Național pentru Situații de Urgență îl va lansa probabil în această seară, în contextul creșterii ratei de infectare cu COVID pe tot teritoriul țării. Se pune în discuție limitarea activităților, inclusiv sportive la nivel de amatori, în weekenduri, ceea ce ar afecta calendarul pentru competiția denumită ”Turneul de desemnare a campioanei judeţene”. Până una alta, Comitetul de Urgență al AJF Arad a mutat data de începere a competiției județene de pe 27 martie pe 3 aprilie, deci o nouă amânare a startului competiţiei! Haosul ca haosul, dar mai grav e că protagonistele din fotbalul amator sunt luate chiar la preţ de matineu, ca să nu zicem că sunt batjocorite. După ce li se tot amâă startul, majoritatea au şi făcut deja testele PCR în vederea rundei inaugurale, ce era programată în acest weekend. Cert este că acest deja penibil CNSU se întruneşte în zeci de şedinţe în fiecare săptămână, dar anunţă măsurile practic de pe o zi pe alta, ceea ce pentru o competiţie sportivă, fie ea şi de amatori, provoacă un blocaj. Comunicatul Comitetului de Urgență al AJF, de astăzi, 25 martie, sună astfel:

AJF Arad: „Decizia de amânare, cea mai bună măsură”

Având în vedere faptul că astăzi, Comitetul Național pentru Situații de Urgență urmează să adopte noi decizii privind restricțiile ce urmează a fi aplicate în perioada următoare, Asociația Județeană de Fotbal, prin Comitetul de Urgență, a hotărât ca debutul returului Ligii a IV-a să fie amânat cu o săptămână. Această decizie a fost luată pentru ca toate cluburile să ia act de noile măsuri și să își organizeze activitatea pentru desfășurarea competiției în condiții maxime de siguranță sanitară. Decizia de amânare cu o săptămână reprezintă cea mai bună măsură pentru a începe campionatul în siguranță și în concordanță cu noile reglementări în vigoare!” Așadar, nu vom avea meciuri oficiale în Liga 4 Arad nici în acest weekend, iar săptămâna viitoare urmează a fi decisivă pentru soarta competiţiei, care ar putea fi chiar anulată dacă restricţiile vor fi prea dure pentru acest nivel!

Facebook Comments