Handbalistele Crişului vor debuta în Liga Florilor la început de octombrie

by Sorin Haut

Consiliul de Administrație al Federaţiei Române de Handbal a votat planul de reluare al meciurilor în Liga Națională feminină, acolo unde din toamnă va participa şi reprezentanta judeţului  nostru, Crişul Chişineu Criş. Prima etapă se va juca într-un singur oraș, pe 7 și 8 octombrie, unde se pot respecta condiţii impuse de autorităţi, anunţă Gazeta Sporturilor. Etapa a doua a fost programată pe 21/22 octombrie. Există apoi posibilitatea disputării a 2 sau chiar 3 etape în perioada 29 octombrie-3 noiembrie. „Ministrul Tineretului şi Sportului mi-a spus clar că jocurile tur-retur nu vor fi permise. Trebuie să respectăm actualul ordin, acela prin care echipele intră în cantonament cu 14 zile înaintea jocurilor, și prezintă două teste COVID, unul cu 14 zile înainte și al doilea cu două zile înainte de primul meci”, explică preşedintele Federaţiei, Alexandru Dedu.

„Eu îmi doresc să dispară cantonamentele de două săptămâni și să intrăm în competiție doar cu testul COVID negativ, îmi doresc ca în tribune să intre spectatori până la 30 la sută din capacitatea sălilor, dar aceste discuții le vom putea relua abia peste câteva săptămâni”, a mai spus președintele Dedu. Aşadar, handbalistele de la Crişul mai au la dispoziţie aproximativ trei săptămâni pentru a pregăti debutul în prima ligă de handbal.

Facebook Comments