Handbalistele Crişului pregătesc primul meci din 2019

by Sorin Haut

Crișul Chișineu Criș s-a achitat bine de sarcini în prima parte de campionat, iar calificarea la turneul semifinal e accesibilă. Divizionara secundă de handbal feminin e pe locul 2 în serie, poziţie cu care e în grafic.

Dar, mai există un tur și un retur până la partidele pentru o promovare ce nu e neapărat vizată în actuala stagiune, din moment ce sala de sport a oraşului nu e încă finalizată.



Antrenorul Sebastian Tudor și-a chemat jucătoarele la antrenamente imediat după Anul Nou, asta pentru că de astăzi se intră în linie dreaptă cu pregătirea primului meci din 2019.

Crişul joacă duminică, la Oradea, împotriva formației de pe penultimul loc în clasament. Arădencele pornesc favorite, câştigând deja de două ori în faţa bihorencelor de la CSU, 33-25 în deplasare și 33-26, acasă.

Facebook Comments