Handbalistele Crişului ar putea relua campionatul după Paşte

by Sorin Haut

Federaţia Română de Handbal nu a hotărât încă nimic în privinţa actualului sezon, dar se doreşte ca meciurile să fie reluate la o săptămână după ce starea de urgenţă va fi ridicată, cea mai optimistă dată fiind 23 aprilie. Cert este, că până la această oră, există doar scenarii şi pe semicerc, cu toate că FRH a emis, totuşi, un comunicat. Fetele de Crișul Chișineu Criș sunt direct interesate și asta pentru că sunt lidere în Seria D a ligii secunde și au șanse reale la promovarea în Liga Florilor. „Primul obiectiv rămâne câștigarea seriei, pentru a avea o grupă semifinală mai accesibilă. Vrem să accedem la turneul final, unde va conta mult determinarea jucătoarelor și, din punctul meu de vedere, se poate întâmpla orice. Oricum, dacă nu vom fi printre cele două echipe ale semi-campionatului de patru, vom avea și șansa barajului cu formații din Liga Florilor. Este, însă, prematur să vorbim despre ceea ce urmează, în condițiile în care ne-am oprit total activitatea, jucătoarele vor pierde clar din forma sportivă, iar misiunea antrenorilor va fi extrem de dificilă să le pună din nou pe picioare”, spune Sebastian Tudor, antrenorul Crișului.

Jucătoarele au primit liber dar și un program de menținere, pe cât posibil, a formei fizice. „Toată lumea a plecat acasă, având un program personalizat. Sigur, le-am recomandat jucătoarelor să stea pe cât posibil acasă, iar când ies să o facă pentru o oră-două și, în principiu, pentru a alerga în aer liber, departe de aglomerație. E esențial să nu piardă mult măcar din condiția fizică, altfel o lună fără mingea de handbal în mână e mult în condițiile în care e posibil ca să intrăm pe teren la o săptămână, două, după ce va fi ridicată starea de urgență. Ţin în permanență legătura cu ele pentru a mă asigura că sunt bine și, eventual, să discutăm un program în funcție de ce posibilități de pregătire în aer liber are fiecare”, a adăugat antrenorul „alb-albastrelor”. Crișul e lider în seria  D a Diviziei A la handbal și urma să joace, pe 4 aprilie, chiar derby-ul cu CSM Târgu Mureș, ce ar fi decis în mare măsură câştigătoarea seriei. Pe lângă această partidă, arădencele ar mai avea de jucat două meciuri din sezonul regulat,  la Oradea și acasă, cu Reșița, după care urmează turneul semifinal.

Iată comunicatul FRH, emis în urma Consiliului de Administraţie din 19 martie:

„Având în vedere decretul privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României, pe o durată de 30 de zile și hotărârile Consiliului de Administrație F.R.H. din 19 martie 2020, Federația Română de Handbal anunță prelungirea perioadei de sistare a competițiilor de handbal din România până la ieșirea din starea de urgență. Ca urmare a acestei decizii, se amână Final Four-ul Cupei României Fan Courier – masculin, programat inițial pentru perioada 4-5 aprilie 2020, precum și Turneul final de Junioare 1, din 8 – 12 aprilie, pentru date ce vor fi stabilite ulterior, pe măsură ce detalii legate de situația curentă se vor modifica. De asemenea, Federația Română de Handbal decide:
Amânarea Adunării Generale Ordinare din 10 aprilie 2020, pentru o dată ulterioară, la care prezența într-un spațiu închis a unui număr minim de 200 de persoane va fi din nou posibilă; Amânarea Final Four-ului Cupei României Fan Courier – feminin (24 – 25 aprilie 2020) pentru o dată momentan nestabilită. F.R.H. transmite membrilor afiliați că va continua să monitorizeze evoluția situației privind răspândirea COVID-19, măsurile implementate de autorități, precum și consecințele acestora asupra activității handbalistice și a tuturor celor implicați. Astfel, F.R.H. se află într-un proces continuu de analizare a scenariilor posibile pentru a putea finaliza sezonul competițional 2019-2020, cu toate competițiile organizate sub egida sa. În acest sens și indiferent de scenariul care va putea fi aplicat, activitatea competițională se va relua în termen de 7 zile de la reinstaurarea stării de normalitate.
Federația Română de Handbal dorește să asigure membrii afiliați din România că toate deciziile vor fi luate în spiritul protejării sportivilor, cluburilor, loturilor naționale, precum și reducerii pe cât de mult posibil a daunelor provocate de această situație specială.”

Facebook Comments