HALTEROFILII DE LA CSM ARAD AU CUCERIT NOUA MEDALII LA FINALA SENIORILOR

by Sorin Haut

Halterofilii de la CSM Arad s-au numărat printre remarcaţii Campionatelor Naţionale de seniori încă în desfăşurare la complexul AMEFA din oraşul nostru. Mai întâi, elevii lui Adrian Jigău şi Pavel Sebeşan s-au ridicat la înălţime la Cupa României de juniori III, concurs desfăşurat în această săptămână, tot la Arad, în preambulul Naţionalelor. CSM Arad a fost reprezentat de şapte sportivi, patru fete şi trei băieţi, iar rezultatele au fost notabile: la feminin, Adelina Vizitiu, la categoria 40 de kilograme, Daniela Gârgar, la 44 de kilograme şi Luciana Condurache, +48 de kilograme, au ocupat primul loc, iar Denisa Danciu, la 32 de kilograme, s-a clasat a doua. La masculin, Cosmin Krupla, la categoria 32 de kilograme, a ocupat prima poziţie, Daniel Jigău, categoria 28 de kilograme, s-a clasat al doilea, iar Denis Danciu, 32 de kilograme, s-a poziţionat pe locul trei.

Juniorii III asigură viitorul

Sportivii au avut o comportare foarte bună, toţi cei patru de la lotul naţional au luat medalii, iar trei fete (Vizitiu, Condurache şi Gârgar) vor pleca la Galaţi, fiind selectate la lotul naţional de junioare II. Este o categorie de vârstă unde lucrăm foarte mult şi unde avem sportivi de mare calitate, se văd roadele. Ei vor asigura schimbul de mâine”, ne-a declarat Adrian Jigău. CSM Arad a fost în top şi la Naţionalele de seniori, competiţie pe care a încheiat-o cu un bilanţ excelent: nouă medalii, dintre care patru de aur, trei de argint şi două de bronz. Primul medaliat al delegaţiei arădene a fost juniorul Adrian Antal, care la categoria 56 de kilograme a cucerit aurul la smuls (92), bronzul la aruncat (107) şi argintul la total. La aceeaşi categorie, Sorin Oros a concurat în afara competiţiei (fără calificare), cu un posibil loc şase. În aceeaşi postură s-a aflat şi Alexandru Pap, la 62 de kilograme, care ar fi luat locul cinci.

Bilegan, Antal şi Călugăreanu, trio de podium!

Categoria 77 de kilograme s-a dovedit a fi o „afacere” arădeană: Teodor Bilegan a devenit triplu campion naţional, 130 de kilograme ridicate la smuls şi 160 la aruncat, în vreme ce Sebastian Călugăreanu a cucerit argintul la aruncat (146) şi total şi bronzul la smuls (116). La categoria 94 de kilograme, Bujor Bredean a concurat în afara competiţiei (fără calificare). „Antal a concurat accidentat la cot, dacă era apt 100% putea fi uşor triplu campion naţional. Călugăreanu a avut şi el o accidentare la încheietură, dar chiar şi aşa, a obţinut rezultate foarte bune. Nu e uşor să ai nouă medalii la seniori, este un rezultat care mă mulţumeşte. Se vede că am lucrat bine, rezultatele sunt rodul muncii noastre încă de la juniori III. Dacă i-am fi avut şi pe Florin Vizitiu şi Adrian Lingurar bilaţul ar fi fost şi mai bun”, mai spune Adrian Jigău, care alături de Pavel Sebeşan, continuă să furnizeze sportivi de mare valoare pentru halterele din România.

 

 

 

 

 

Facebook Comments