Halterofilii CSM-ului încep în forţă sezonul intern

by Sorin Haut

Halterofilii de la CSM Arad – pregătiţi de Adrian Jigău şi Pavel Sebeşan – au concurat zilele trecute, la Bascov Budeasa, la selecţia naţională şi Cupa României rezervată juniorilor III şi la Cupa României pentru juniori I. La juniori III, David Mizsanyin a ocupat locul 3 la categoria 28 de kilograme, cu un total de 15 kilograme, Florin Mizsanyin a obţin acelaşi loc, dar la categoria 32 de kilograme, cu un total de 65 de kilograme, Mario Ardelean s-a clasat pe poziţia a noua la categoria 32 de kilograme, cu un total de 30 de kilograme, iar Vincenzo Madafferi a încheiat al 6-lea la categoria +55 de kilograme, total de 60 de kilograme. Toţi sportivii s-au calificat la finala naţională din luna iunie, de la Botoşani. La junioare I, Daniela Gărgar a ocupat locul 4 la categoria 45 de kilograme, cu un total de 97, Gabriela Mizsanyin s-a clasat pe locul 6 la categoria 49 de kilograme, total de 82, iar Denisa Danciu a terminat a 9-a la categoria 55 de kilograme, total 120 de kilograme.
Krupla şi Danciu, pe podium la juniori I
În fine, la juniori I, Cosmin Krupla a ocupat locul 1 la categoria 55 de kilograme, total de 192 de kilograme, Daniel Jigău a ocupat locul 5 tot la 55 de kilograme, total de 157, Emanuel Danciu s-a clasat pe locul 2 la categoria 67 de kilograme, total de 258 kilograme, iar Martin Tîrziu a încheiat al 10-lea la categoria 81 de kilograme, total 147 kilograme. Halterofilii arădeni au făcut pasul spre finala naţională, programată în august, la Arad. Luna viitoare urmează, la Bucureşti, Cupa României rezervată seniorilor, cu 11 sportivi de la CSM Arad angrenaţi la start.

Facebook Comments