Halep şi Copil îşi menţin poziţiile în clasamentele mondiale

by Sorin Haut

Karolina Pliskova a urcat pe primul loc în clasamentul WTA, devansând-o cu 185 de puncte pe românca Simona Halep, care se menține pe poziția secundă, conform ierarhiei date publicității luni, la o zi după încheierea turneului de Mare Șlem de la Wimbledon.

Germanca Angelique Kerber, fostul lider al clasamentului WTA, a coborât în schimb pe poziția a treia, fiind urmată de britanica Johanna Konta, care a urcat trei locuri. Spaniola Garbine Muguruza, proaspăta campioană de la Wimbledon, a făcut un salt de zece poziții și se află acum pe locul 5.

România mai are alte trei reprezentate în top 100 WTA: Sorana Cârstea, aflată pe locul 53, după un salt de zece locuri, Monica Niculescu, ocupanta locului 56 (-5) și Irina-Camelia Begu, care a urcat la rândul ei șase poziții, până pe 58.

La dublu, cea mai bine clasată reprezentată a țării noastre este Monica Niculescu, care a urcat 10 locuri după calificarea în finală la Wimbledon, aflându-se acum pe 15. Raluca Olaru ocupă în continuare locul 44 în timp ce Irina-Camelia Begu se află pe 70, iar Simona Halep pe 74.

În ierarhia „Race to Singapore”, la simplu conduce Simona Halep, urmată de Karolina Pliskova și de Garbine Muguruza. La dublu, perechea Monica Niculescu/Hao-Ching Chan (Taiwan) a urcat pe locul 14 după performanța de la Wimbledon, în timp ce cuplul Raluca Olaru/Olga Savciuc (Ucraina) ocupă poziția a 15-a.

Clasamentul WTA la simplu (în paranteză poziția anterioară):
1.(3) Karolina Pliskova (Cehia) 6.855 puncte
2.(2) Simona Halep (România) 6.670
3.(1) Angelique Kerber (Germania) 5.975
4.(7) Johanna Konta (Marea Britanie) 5.110
5.(15) Garbine Muguruza Blanco(Spain) 4.990
6.(5) Elina Svitolina (Ucraina) 4.935
7.(6) Caroline Wozniacki (Danemarca) 4.780
8.(8) Svetlana Kuznețova (Rusia) 4.500
9.(11) Venus Williams (SUA) 4.461
10.(10) Agnieszka Radwanska (Polonia) 3.985

53.(63) Sorana Cîrstea 1.098
56.(51) Monica Niculescu 1.050
58.(52) Irina-Camelia Begu 1.037.

Arădeanul joacă la Openul Croaţiei

Marius Copil continuă să se menţină în Top 100 ATP. Învins în primul tur la Wimbledon de germanul Peter Gojowczyk, după ce a bifat, în premieră, calificarea directă pe tabloul principal al unui turneu de Mare Şlem, tenismanul de la CSM Arad se menţine pe locul 85 ATP, cu 604 puncte. Copil s-a ales cu 35.000 de lire sterline şi 10 puncte în ierarhia mondială în urma parcursului de la All England Club.

În această săptămână participă la turneul ATP 250 de la Umag (Croaţia), urmând să îl înfrunte, diseară, în primul tur, pe reprezentantul gazdelor, Ivan Dodig. Croatul e un excelent jucător de dublu, clasat pe locul 7 mondial, dar la simplu ocupă abia poziţia a 412-a ATP.

Facebook Comments