Simona Halep – Serena Williams, finală de gală la Wimbledon!

by Sorin Haut

Jucătoarea americană de tenis Serena Williams, locul 10 WTA şi favorită nr. 11, va fi adversara Simonei Halep în finala turneului de la Wimbledon, al treilea de Mare Şlem al anului, după ce a trecut, joi, în semifinale de cehoaica Barbora Strycova (54 WTA) cu 6-1, 6-2. Sâmbătă, Serena Williams (37 de ani) o va întâlni pentru a 11-a oară pe Simona Halep (27 ani, 7 WTA, cap de serie nr. 7), americanca obţinând până acum nouă victorii. Singurul succes al Simonei, unul categoric, cu 6-0, 6-2, rămâne cel din 2014, de la Turneul Campioanelor.

Serena Williams a câştigat de şapte ori până acum trofeul la Wimbledon, în 2002, 2003, 2009, 2010, 2012, 2015 şi 2016, de trei ori pierzând în finală: 2004, 2008 şi 2018. Cele două s-au întâlnit ultima oară anul acesta, în optimi la Australian Open, Williams câştigând cu 6-1, 4-6, 6-4.

Dacă va câştiga turneul, Serena Williams va intra în posesia celui de-al 24-lea titlu de Grand Slam, egalând recordul australiencei Margaret Court. Marea finală de la Wimbledon, dintre Williams şi Halep, e sâmbătă, ora 16, în direct pe Eurosport 2.

Facebook Comments