Halep debutează la Miami. Niculescu şi Cîrstea, în turul doi

Halep debutează la Miami. Niculescu şi Cîrstea, în turul doi
Simona Halep debutează azi la Miami, turneu transmis în direct de Digi Sport. Cea mai bună jucătoare a lumii va evolua în turul doi de la Florida împotriva lui Oceane Dodin (98 WTA). Partida se va disputa pe terenul central şi va debuta nu înainte de ora 21:00, pe Digi Sport 2. Pentru Halep, jucătoarea de 21 de ani din Franţa este o necunoscută. Cele două se vor întâlni pentru prima oară în meciul în care Simona Halep va debuta la Miami 2018. Irina Begu nu a avut nicio șansă, în turul 1, în fața uneia dintre revelaţiile de la Indian Wells, Danielle Rose Collins. Sportiva din Statele Unite, locul 93 WTA, a învins-o categoric cu un dublu 6-1, într-o oră și trei minute de joc. În schimb, Monica Niculescu s-a calificat în turul al doilea al turneului WTA de la Miami, după o victorie fără emoţii cu Yulia Putintseva (Kazakhstan, 75 WTA). Românca s-a impus în două seturi, 6-2, 6-4. În turul al doilea, Monica Niculescu o va întâlni pe Magdalena Rybarikova. Partida va începe în jurul orei 20.30, în direct la Digi Sport 3. Sorana Cîrstea, care debutează direct în turul 2, va juca împotriva lui Su-Wei Hsieh (Taipei), în jurul orei 23.00, în direct la Digi Sport 2. (digisport.ro)