Guvernul vrea să renunțe la plafonarea de preț la gaze și curent

by Andreea Radu

Guvernul ar putea să renunțe la plafonarea prețurilor la energie și gaze naturale în perioada următoare. 26 de euro este metrul cub de gaz pe piața liberă în această perioadă, în condițiile în care, în iarnă, era și de 500 de euro/mc. Chiar dacă prețul de achiziție este și de 15 ori mai mic, nici firmele și nici populația nu pot renegocia prețurile din contracte pentru că legea prevede că prețurile sunt plafonate până în martie 2025. Ceea ce înseamnă că diferența e suportată tot de stat, ca și atunci când prețurile erau mari, scrie antena3.ro.
Situația este chiar mai elocventă la energia electrică, unde prețul de vânzare a scăzut la câteva zeci de euro/kwh de la 1000 de euro/kwh. Însă plafonul a rămas același, 68 de bani/kwh, 80 de bani și 1,3 lei.
Deja Comisia Europeană a cerut Guvernului să revizuiască plafoanele la energie și gaze iar surse din Guvern spun că specialiștii din ministere lucrează la un act normativ prin care să se renunțe la plafonul la energie electrică pentru firme iar pentru populație să fie scăzut.
Însă problema principală este la consumatorii industriali, marii consumatori, care ar putea achiziționa curent electric la preț de câțiva cenți, dar plătesc tariful de 1,3 lei/kwh.
O decizie urmează să fie luată săptămâna viitoare în privinta tarifului pentru populație, dar este cert că pentru consumatorii industriali se renunță la plafon.

Facebook Comments