Guvernul Ungariei vrea să înlăture de la 1 august plafoanele impuse prețurilor alimentelor de bază

by Florian Popa

În prezent, Ungaria înregistrează cea mai ridicată inflație din Uniunea Europeană, chiar dacă rata anuală a scăzut în mai, pentru a 4-a lună la rând, până la 21,5%. Guvernul Ungariei intenționează să înlăture de la 1 august plafoanele impuse prețurilor alimentelor de bază în urmă cu 1 an și patru luni și, în paralel, a ordonat retailerilor să introducă reduceri mai mari de prețuri la anumite produse alimentare, a anunțat directorul de cabinet al premierului ungar, Viktor Orbán, citat de Reuters.
În prezent, Ungaria înregistrează cea mai ridicată inflație din Uniunea Europeană, chiar dacă rata anuală a scăzut în mai, pentru a 4-a lună la rând, până la 21,5%.
Comparativ, inflația medie anuală din Uniunea Europeană a fost de 7,1% în luna mai. În februarie 2022 executivul de la Budapesta a impus un preț maximal la lapte, zahăr, făină, ulei de floarea-soarelui, carne de porc și de pui, în încercare de a proteja gospodăriile de creșterea costurilor.
Ulterior, au fost plafonate și prețurile la carburant și ratele la creditele ipotecare. În pofida plafonării, inflația prețurilor alimentare în Ungaria a ajuns la 44,8% în luna decembrie a anului trecut.

 

Sursa: romania-actualitati.ro

Facebook Comments