Guvernul s-a sucit: nu mai majorează pensiile sub 3.000 lei

by Andreea Radu

Coaliţia de guvernare a renunţat la singura măsură din acest an care ducea la majorarea unor pensii. Este vorba despre creşterea plafonului de la 2000 la 3000 de lei, până la care pensionarii să fie scutiţi de plata impozitului pe venit, care ar fi adus majorări, şi de până la 100 de lei, dacă această scutire de impozit intra în vigoare, scrie antena3.ro.
S-a renunţat la această măsură în principal din cauza tensiunilor care s-au produs între PSD și PNL, pentru că inițial despre această măsură a vorbit ministrul PSD al Finanțelor publice, Adrian Câciu.
El a spus că se analizează posibilitatea ca plafonul până la care pensionarii sunt scutiți de plata impozitului să fie crescut de la 2000 de lei la 3000 de lei. Ulterior, într-o ședință a conducerii Partidului Național Liberal, liberalii s-au arătat deranjați.
Fostul ministru al Muncii, Raluca Turcan, a fost cea care a fost cea mai vocală în această ședință, spunând că această idee le aparţine.
Apoi PSD a venit cu acel pachet social privind majorarea pensiilor cu cel puțin 10%, dar de anul viitor. Această măsură nu a mai fost cuprinsă în pachetul social al Partidului Social Democrat.
Săptămâna trecută, fostul ministru PNL al Muncii, Raluca Turcan, a anunțat că va face o conferință de presă, intenționat să anunțe că va iniția un proiect de lege care să cuprindă această măsură.
Potrivit informațiilor Antena 3, a existat o discuție între Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu și cei doi lideri ai coaliției de guvernare au convenit ca niciunul dintre liderii partidului să nu mai iasă și să vorbească despre majorări de venituri până când nu se va discuta în cadrul coaliției de guvernare.
Premierul Nicolae Ciucă ar fi discutat cu Raluca Turcan, iar aceasta ar fi renunțat să mai depună acest proiect de lege, astfel că s-a anulat conferința de presă pe care apucase să o anunțe.

Facebook Comments