GUVERNUL A APROBAT UN IMPRUMUT DE 175 MILIOANE DE EURO PENTRU CONSTRUCTIA DE LOCUINTE SOCIALE DESTINATE TINERILOR

by webeditor

Guvernul a aprobat contractarea unui împrumut în valoare de 175 de milioane de euro de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei (BDCE), în vederea finanțării Proiectului privind construcția de locuințe sociale pentru familiile/persoanele tinere. În acest sens, Executivul a aprobat un Memorandum, la propunerea Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP) și a Ministerului Finanțelor Publice (MFP).

Proiectul privind construcția de locuințe sociale pentru familiile/persoanele tinere are în vedere construirea a circa 9.000 de locuințe destinate închirierii de către familii/persoane tinere cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani, cu venituri sub venitul mediu pe economie. După finalizarea lucrărilor de construcție a locuințelor, acestea vor fi transferate în proprietatea autorităților publice locale, care vor avea obligația repartizării locuințelor în vederea închirierii acestora cu o chirie modică.

Costul total net estimat al proiectului, care se va realiza în perioada 2015-2020, este de 250 de milioane de euro și va avea următoarele surse de finanțare: împrumutul BDCE în valoare de 175 de milioane de euro, precum şi contribuția statului român în valoare de 75 milioane de euro, din care 37,5 milioane de euro reprezentând sume alocate de MDRAP și transferate ANL și 37,5 milioane de euro reprezentând sume alocate în bugetele locale (terenuri și viabilizări).

Prin Memorandumul aprobat, MFP, MDRAP și ANL primesc mandat să negocieze condițiile acordării împrumutului. În mod obișnuit, BDCE acordă împrumuturi pe o perioadă de până la 20 de ani, din care 5 ani perioadă de grație. Din punct de vedere al termenilor și condițiilor financiare, împrumuturile BDCE sunt competitive și mai flexibile decât alte instrumente alternative de finanțare existente pe piața financiară internațională.

Facebook Comments