GUVERNUL A APROBAT CADRUL LEGAL PENTRU PLATA TAXELOR CU CARDUL

by Sida Voicu

Persoanele fizice vor putea plăti cu cardul, online şi la terminalele Trezoreriei, impozitele şi taxele administrate de către ANAF, primării şi alte instituţii publice, din 2015, conform unei ordonanţe aprobate de Guvern, care creează cadrul legal pentru implementarea acestei modalităţi de plată.

Ministrul Finanţelor, Ioana Petrescu, a anunţat, după şedinţa Guvernlui de miercuri, că, potrivit ordonanţei de urgenţă, comisioanele bancare sunt de 0,3% şi vor fi suportate din bugetul de stat, nu de către contribuabili sau de către instituţiile cărora le sunt plătite diferitele impuneri fiscale.

„Sunt optimistă că impozitele şi taxele pentru 2015 le vom plăti cu cardul la Trezorerie. Spun 2015 pentru că, ca Trezoreria să devină acceptator de plată, este un proces mai îndelungat, între 6 şi 12 luni. Dacă vom implementa rapid procedurile, vom fi prima ţară din lume care va avea un punct unic de plată cu cardul pentru toate taxele şi impozitele” , a spus ministrul.

Valenti Mavrodin, directorul Trezoreriei, a declarat pentru MEDIAFAX că, în urma implementării acestui sistem, prima dată va fi dată posibilitatea contribuabililor să plătească taxele şi impozitele online şi, ulterior, în cadrul unităţilor teritoriale ale Trezorăriei, vor fi instalate terminale POS, pentru plata cu cardul la ghişeu.

În actul normativ se arată că Trezoreria Statului va fi autorizată ca acceptator de plată cu cardul bancar şi va presta acest serviciu pentru toate instituţiile publice, astfel încât toţi contribuabilii persoane fizice care deţin carduri aparţinând unui sistem de plată ce va accepta autorizarea (Mastercard, VISA sau altele), să-şi poată achita printr-un punct unic toate impozitele şi taxele administrate de către ANAF, primării şi alte instituţii.

Trezoreria va accepta conectarea la un sistem de plată numai în anumite condiţii, printre care se stabileşte limitarea comisionului perceput fiecărei tranzacţii la 0,3% din valoarea acesteia, nefiind acceptate comisioane fixe sau alte costuri suplimentare pentru Trezorerie şi instituţii publice.

„Acest comision este corelat cu proiectul de regulament privind comisioanele interbancare pentru operaţiunile de plată utilizând cardul care prevede plafonarea comisioanelor interbancare pentru tranzacţii la 0,2% din valoarea tranzacţiei pentru cardurile de debit şi 0,3% pentru cele de credit„, a comunicat şi Ministerul Finanţelor.

 

Sursa: mediafax.ro

Facebook Comments