Guvernul a alocat fonduri pentru 16 județe afectate de calamități naturale, printre care și Aradul

by Cristian Dobre

Guvernul României a aprobat, în ședința de ieri, 27 august, Hotărârea privind alocarea a 59,597 de milioane de lei din Fondul de intervenție la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2020, pentru unităţi administrativ – teritoriale din 16 județe, afectate de calamități naturale.

Astfel, vor fi repartizate fonduri pentru județele Alba, Arad, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brașov, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Gorj, Harghita, Neamț, Prahova, Suceava, Timiș, Tulcea și Vâlcea, în vederea refacerii infrastructurii hidrotehnice, a terasamentelor și malurilor de apărare, a drumurilor județene, drumurilor comunale, podurilor, podețelor, digurilor și punților pietonale.

Sumele alocate au fost stabilite în baza evaluărilor făcute de către autoritățile administrației publice locale, Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă şi de către Instituţiile Prefectului din cele 16 județe.

Facebook Comments