Guvernul a adoptat ordonanța voucherelor pentru români! Când și cum vor fi primite

by Andreea Radu

Guvernul a adoptat, în sfârşit, ordonanța care prevede acordarea voucherelor pentru românii cu venituri mici, scrie antena3.ro. Decizia a fost luată după multe discuții în contradictoriu chiar între membrii coaliției. Cardurile vor ajunge la români prin poștă, însă nu toți le vor primi până la 1 iunie, precizează ministrul Investițiilor, Marcel Boloş.
”Sunt patru tranșe avute în vedere. Distribuția va avea loc prin intermediul companiei naționale Poșta Română.
Cardurile, respectiv tichetele sociale, sunt emise de către unitățile emitente autorizate de către Ministerul Finanțelor. Publice. Se comunică aceste carduri către Poșta Română și apoi, prin intermediul poștașilor, ajung la beneficiarul final. Deci omul nu trebuie sa facă nimic.
Valabilitatea acestor tichete este de un an de zile”, a declarat Marcel Bolos, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene.
Nicolae Ciucă, anunţ despre voucherele de 50 de euro acordate cetăţenilor cu nevoi: „E o măsură care aduce beneficii pe termen mediu şi lung”
Persoanele defavorizate vor primi vouchere pentru mese calde sau pentru procurarea de alimente, a anunțat premierul Nicolae Ciucă: „Trei milioane de persoane vor beneficia de aceste vouchere, o dată la două luni”.
„Pe ordinea de zi avem două ordonanțe deosebit de importante pentru programul nostru guvernamental. Ambele fac parte din reglementările pe care şi le-a asumat Guvernul pentru punerea în aplicarea a programului „Sprijin pentru România” şi în felul acesta reușim să conturăm întreg setul de măsuri pentru ca pachetul să devină funcțional.
Prima ordonanța de urgenţă pe care o vom adopta astăzi este cea referitoare la voucherele care vor fi acordate cetăţenilor cu nevoi, în sensul în care pot să beneficieze de masă caldă sau să procure alimente. E vorba de trei milioane de persoane care vor beneficia de aceste vouchere, o dată la două luni”, a afirmat Nicolae Ciucă, în începutul ședinței de luni a Executivului.
El a precizat că bugetul este de aproximativ 3,1 miliarde lei, iar 50%, jumătate din aceşti bani vor proveni din fonduri europene.
„Cea de-a două ordonanța de urgenţă este cea prin care continuăm să susținem proiectele de investiții. Practic este o soluţie guvernamentală prin care reușim ca, la mai puţin de o lună, să venim cu acel sprijin de aproximativ 5,2 miliarde lei.
Ordonanţa de urgenţă pe care o aprobăm astăzi se referă la cea de-a doua tranşă, în valoare totală de 3,5 miliarde lei şi acestea sunt fonduri care vin, de asemenea, din fondurile alocate de la UE. E o măsură care aduce beneficii pe termen mediu şi lung şi, de asemenea, apreciem ca fiind foarte importantă pentru că va duce la finalizarea obiectivelor importante de investiții şi discutăm aici de peste 7.000 de proiecte care îşi vor găsi finalitatea prin această măsură”, a conchis premierul Nicolae Ciucă.

Facebook Comments