Grupa mijlocie de la grădiniţă devine obligatorie, din toamnă

by Florian Popa

Din această toamnă, grupa mijlocie de la grădiniţă devine obligatorie, iar grupa mică până în anul 2030, potrivit legii Educației nr. 1/2011. În prezent, doar grupa mare este obligatorie. Începând din anul școlar 2020-2021, participarea la grupa mare la grădiniță a devenit obligatorie. Acest lucru înseamnă că micuţii care nu urmează cursurile desfăşurate la grupa mare nu mai pot fi înscrişi la grupa pregătitoare la şcoală, scrie b1tv.ro.
Potrivit unui raport al Ministerului Educaţiei, pe 2021 – 2022, prezentat de Edupedu.ro, România are cea mai scăzută rată de participare în învățământul preșcolar din UE pentru copiii între 4 ani și vârsta oficială de înscriere în învățământul obligatoriu. Astfel, peste 17% dintre copiii de peste 4 ani nu sunt înscriși în grădiniță.
Datele care plasează România alături de Bulgaria, ultimele în clasamentul țărilor cu cea mai scăzută rată de participare în învățământul preșcolar – 82,4% – sunt preluate de la Eurostat în raportul Ministerului Educației.
Rata de participare a fost calculată prin raportarea numărului copiilor înscriși în unități de învățământ la numărul total al copiilor care au vârsta respectivă, conform metodologiei.
Media UE privind acest indicator a fost de 95,4% în 2020. Țările cu cele mai mari rate de participare la grădiniță sunt Franța și Irlanda (100%).
La polul opus, următoarele țări după România și Bulgaria, care au rate mici de copii peste 4 ani înscriși la grădiniță, sunt Slovacia și Croația (83,2%).
Cât privește diferența între rural și urban, sunt mai puțini copii cu vârste între 3 ani și 5 ani care merg la grădiniță în mediul rural decât în mediul urban: cu aproape 9% mai puțini.

Facebook Comments