Greva generală a profesorilor poate dura cinci săptămâni

by Florian Popa

Greva profesorilor creează tensiuni și incertitudini în grădinițe, școli primare, gimnaziale și licee. Dascălii intră în grevă generală, în timp ce în facultăți va fi grevă de avertisment, scrie antena3.ro.
Profesorii vor avea obligația să vină la școală, dar nu vor intra la ore. În acest context, liderii sindicali le cer părinților să nu își trimită luni copiii la școală.
Părinții sunt îngrijorați pentru că nu au primit deocamdată răspuns la niciuna dintre întrebările pe care și le pun, pentru că nu știu, practic, ce vor face de luni cu copiii, respectiv câte ore vor face, câți profesori vor intra la clasă, cine îi va supraveghea și, cel mai important, cât va dura această grevă.
Potrivit anunțului făcut de liderii sindicali, de luni va fi grevă în școli, în grădinițe, în licee, iar în universități va fi doar grevă de avertisment. În celelalte unități va fi însă grevă generală.
Mai mult, cadrele didactice amenință că greva generală ar putea să dureze și cinci săptămâni, ceea ce ar conduce la înghețarea anului școlar.
Circa 104.000 de cadre didactice vor intra de luni în grevă generală, însă legea prevede că din totalul de aproximativ 240.000 de profesori câți există în România, sunt foarte mulți care vor putea să intre de luni în grevă generală fără să fie membri de sindicat.
Cei 104.000 de profesori care vor intra de luni în grevă generală sunt membri sindicali, însă orice cadru didactic are dreptul să aleagă această formă extremă de protest.
Așadar, deocamdată nu se știe câte cadre didactice vor fi de luni în grevă generală. Legea spune că aceștia au oricum obligația de a se prezenta la școală, dar nu vor intra la ore.
Profesorii vor rămâne în cancelarie, iar elevii ar trebui să fie supravegheați de alți profesori care nu participă la grevă. Însă, rămâne de văzut dacă nu cumva aceștia vor avea ore de susținut și nu se ştie dacă vor putea să-i supravegheze pe elevi. Tocmai de aceea este în momentul de față haos.
Părinții își pun nenumărate întrebări, la care deocamdată nu au primit niciun răspuns.

Facebook Comments