Grevă de avertisment la Prefectura Arad

by Florian Popa

Joi, 23 noiembrie 2023, angajații instituțiilor prefectului din toată țara vor realiza pichete de protest!

În intervalul orar 10.00-12.00, cei peste 1400 de salariați din prefecturi( funcționari publici și personal contractual) vor înceta lucrul și vor picheta sediile tuturor instituțiilor prefectului din țară!

„Noi, salariații din instituțiile prefectului, solicităm de urgență, adoptarea Proiectului de Lege nr. 285/2022 pentru modificarea OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ și pentru modificarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, în așa fel încât salarizarea noastră să se facă pe grilă de administrație de stat, așa cum sunt încadrați,  la acest moment, aproape toți angajații din serviciile publice deconcentrate. 

Considerăm că, salarizarea personalului din cadrul instituţiilor prefectului trebuie să fie la nivelul funcţiilor publice de stat, având în vedere că instituţia prefectului este un organ de control al activităţii autorităţilor publice locale și de conducere a serviciilor publice deconcentrate.

În prezent, un angajat al instituţiei prefectului are un salariu mult mai mic decât un angajat din consiliul judeţean, primării  de municipii  și orașe și servicii publice deconcentrate.

Facem precizarea că, acesta este ultima noastră actiune moderată de protest. De saptămâna viitoare vom demara procedurile în vederea declansării conflictului colectiv de muncă cu Ministerul Afacerilor Interne și Guvernul României, în vederea declarării grevei generale. 

Intenționăm să declarăm greva generala în perioada premergătoare desfășurării alegerilor europarlamantare prin blocarea tuturor procedurilor specifice organizării alegerilor, proceduri ce se realizează de către angajații din prefecturi(preluarea și predarea buletinelor de vot, precum și a celorlalte materiale necesare procesului electoral, asigurarea plății tuturor celor implicați în procesul electoral, s.a.)

Speram ca mesajul nostru să fie recepționat de către liderii coaliției politice aflată de guvernare, premierul Marcel Ciolacu și președintele Nicolae Ciucă, iar proiectului de lege amintit, să fie adoptat de plenul Camerei Deputaților!”,  transmit angajații Instituției Prefectului – Județul Arad.

Facebook Comments