Grecia fierbe după tragedia feroviară! Mii de persoane ies în stradă

by Florian Popa

Grecia se opreşte şi iese în stradă, la o săptămână de la catastrofa feroviară soldată cu 57 de morţi. Mii de persoane urmează să-şi manifesteze din nou furia, prin greve masive şi manifestaţii în întreaga Grecie, miercuri, la o săptămână după catastrofa feroviară soldată cu 57 de morţi care a provocat un val de indignare, iar ţara urmează să fie blocată în urma unui apel de încetarea muncii în cea mai mare parte a sectoarelor public şi privat, relatează AFP, conform hotnews.ro.
Nicio legătură maritimă nu va fi asigurată între continent şi insule, iar trenurile vor rămâne în gară a opta zi la rând. Angajaţii serviciului public sunt chemaţi la proteste timp de 24 de ore, dar şi învăţătorii din ciclul primar, medicii, şoferii de autobuze şi conductorii de metrou.
Manifestaţii urmează să aibă din nou loc în întreaga ţară, inclusiv două la Atena. La Atena şi la Salonic, al doilea cel mai important oraş din ţară, ciocniri violente au avut loc duminică între poliţişti şi manifestanţi, în marja unor manifestaţii la care au participat aproximativ 12.000 de persoane.

Facebook Comments