Golgheterii din Liga a II-a o văd tot pe UTA favorită la promovare

by Rusu Flavius

Golgheterii echipelor din Liga 2 care vor disputa un play-off pentru promovarea în Liga 1 au vorbit pentru ProSport despre situația actuală. În ochii lor, UTA merită să încheie acest sezon pe prima poziție în clasament. Bătălia se dă pentru locul 2 direct promovabil, unde fiecare speră să se claseze la finalul acestui turneu de cinci etape în care se intră doar cu jumătate dintre punctele acumultate în cele 24 de etape desfășurate în această ediție de campionat, până la suspendarea sa din cauza pandemiei de COVID-19. Valentin Buhăcianu (UTA), Albert Voinea (Turris), Andrei Blejdea (Campionii FC Argeș), Sergiu Arnăutu (Petrolul) sau Cătălin Hlistei (Rapid) se numără printre cei care se luptă pentru titlul de golgheter. De asemenea, aceștia au venit și cu pronosticuri interesante în ceea ce privește clasamentul final al Ligii 2.

Vali Buhăcianu: „Să demonstrăm, din nou, că suntem cei mai buni!”

Valentin Buhăcianu (26 de ani) a marcat nu mai puțin de 13 goluri în acest sezon pentru UTA și este la un pas în spatele golgheterului campionatului, Albert Voinea (14 goluri). Acesta este de părere că decizia disputării play-off-ului i-a ambiționat și mai tare pe arădeni și consideră că antrenorul Laszlo Balint a reprezentat arma secretă de la UTA în acest sezon. „O să încercăm să dăm totul pe teren pentru a demonstra din nou că suntem cei mai buni. Cel mai important e să ne pregătim bine în perioada care urmează și să câștigăm meciurile pentru a ne îndeplini obiectivul. Din păcate, mai sunt doar cinci puncte diferență, poți să pierzi un meci și să intervină o stare mai neplăcută, de asta trebuie să pregătim foarte bine prima etapă.

Eu cred că ne-au motivat mult mai tare cu această variantă pe care au ales-o. E clar că suntem dezavantajați, dar noi trebuie să demonstrăm pe teren că și cu această variantă noi putem să ne îndeplinim obiectivul. O să muncim toți, nu contează cine va fi golgheterul. Important e ca obiectivul să fie îndeplinit. Pentru orice atacant e important să reușească cele mai multe goluri într-o competiție, e un sentiment foarte plăcut.

Pronosticul meu: noi pe primul loc și după, nu ne mai interesează. Avem un grup foarte unit, suntem o familie adevărată și asta cred că ne-a dus în fruntea clasamentului. Antrenorul a avut aportul cel mai mare. A construit foarte bine de la început această familie, cu jucători de caracter. Muncește foarte mult, cam peste tot pe unde a fost a avut rezultate, se vede acum și la noi. Pune suflet în tot ceea ce face și sperăm să reușim împreună”, a spus Vali Buhăcianu pentru ProSport.

Albert Voinea: „Vom şterge cu buretele ce a fost”

Albert Voinea (27 de ani), atacantul echipei Turris Oltul Turnu Măgurele, este golgheterul Ligii 2, cu 14 goluri marcate. 13 dintre acestea le-a reușit în prima parte a acestui sezon, în tricoul celor de la Ripensia Timișoara.

„Suntem puțin dezavantajați, pentru că față de celelalte echipe avem un meci mai puțin, doar că cea mai nedreptățită este UTA. Însă, trebuie să acceptăm această situație de urgență și să fim obiectivi. Ar fi fost o soluție să se înghețe campionatul, așa cum s-a întâmplat la Liga 3. Eu cred că era mai corect așa. E clar că echipele din subsolul clasamentului își doreau să se înghețe campionatul. Pentru noi, care avem obiective mai îndrăznețe și eram în calcul pentru a le îndeplini, cred că era mai ok să promoveze UTA că era diferența mare de puncte, iar noi cu Mioveni, pentru că eram la egalitate de puncte, să fi disputat un meci de baraj.

După ce s-a luat această decizie, clar vom șterge cu buretele ce a fost și ne vom axa pe ce avem de făcut de acum încolo. Chiar nu vreau să mă mai gândesc la ce a fost, cine a fost dezavantajat sau nu. Până la urmă, toate echipele au șanse pentru a îndeplini obiectivele. Ar trebui să ne concentrăm pe asta. Era foarte greu să se ia o decizie care să mulțumească pe toată lumea. Au fost momente dificile pentru oameni atât profesional, cât și personal și ar trebui să fim mai îngăduitori, să fim alături unii de ceilalți și să trecem peste anumite disconforturi date de anumite deciziia spus Albert Voinea pentru ProSport.

Sergiu Arnăutu: „Celor de la UTA li s-au luat puncte muncite”

Sergiu Arnăutu (29 de ani) a ținut-o pe Petrolul Ploiești în prima parte a clasamentului. Acesta a marcat 10 goluri pentru „lupi”, dar el nu intră în categoria celor care cred că sezonul ar fi trebuit dus la bun sfârșit în formatul normal, cu toate că, spune el, ar fi fost mai bine pentru echipa sa. Tototadă, acesta își imaginează deja bucuria ploieștenilor când Petrolul va promova în Liga 1. „Ținând cont de situația actuală, play-off-ul este o idee bună, pentru că nu se putea termina campionatul cu 14 etape rămase. Era aproape imposibil, se juca din două în două zile. Pentru noi este ok, noi tot la un punct de locul 2 eram, nu este mare diferență, doar că s-au schimbat multe alte lucruri.

Nu mai ai voie să faci pași greșiți. Sunt cinci meciuri în care trebuie să câștigi aproape tot ca să promovezi. Și pentru noi era mai bine să jucăm toate etapele rămase, pentru că jucam pe teren propriu meciurile cu echipele contracandidate, aveam poate mai mari șanse. O să fie destul de greu pentru toate echipele, nu numai pentru noi. O să fie un dezavantaj pentru că nu jucăm cu suporterii alături, dar suntem motivați, suntem încrezători și cred că vom promova.

Într-adevăr, celor de la UTA li s-au luat puncte pe care le-au câștigat meritat pe teren și probabil că au motive să fie un pic frustrați. Cred că UTA o să promoveze de pe primul loc dacă își menține aceeași formă pe care a dovedit-o de-a lungul campionatului și sunt ferm convins că noi vom prinde locul 2”, a spus Sergiu Arnăutu pentru ProSport.

Cătălin Hlistei: „Sunt cinci meciuri, se poate întâmpla orice”

Cătălin Hlistei (25 de ani) a marcat opt goluri în acest sezon pentru Rapid și speră să o țină tot așa și în play-off. Reținut în ceea ce privește situația ”Bătrânei Doamne”, fiindcă este arădean și fost jucător al echipei UTA, și rapidistul consideră că actualul lider al Lgiii 2 va promova de pe primul loc, iar la baraj va merge Petrolul Ploiești.

„Avem o șansă în plus și ar trebui să profităm de ea ca să promovăm. Având în vedere că eram la 11 puncte distanță, iar acum s-au făcut șase puncte distanță față de UTA e clar un avantaj pentru noi. Ei pornesc cu prima șansă, dar sunt cinci meciuri și se poate întâmpla orice. Eu nu vreau să vorbesc despre cine e nedreptățit. Știu că s-au câștigat punctele pe teren. Mai mult nu aș vrea să spun. Sigur, este un avantaj pentru toate celelalte echipe.

Cum va arăta clasamentul la final? Rapid, pe locul 2. E greu ca UTA să mai piardă primul loc, chiar dacă sunt cinci puncte față de locul 2. Iar pe locul 3 o văd pe Petrolul. Ar fi și cazul să promoveze echipele de tradiție. Cu părere de rău pentru FC Argeș, dar eu așa văd clasamentul. E greu să bată o echipă toate meciurile”, a spus Hlistei pentru ProSport.

Andrei Blejdea: „Vom merge în Liga 1 de pe locul doi”

Andrei Blejdea (23 de ani) este golgheterul echipei Campionii FC Argeș, cu 12 goluri marcate în acest sezon, și este de părere că echipa sa va promova de pe locul 2 din play-off.

„Pentru noi e favorabilă această decizie. Avem mult mai multe șanse la promovare. Pe mine nu ar trebui să mă intereseze dacă celelalte echipe sunt nedreptățite, treaba mea este să joc. Eu cred că vom merge în Liga 1 de pe locul 2, iar UTA va rămâne pe primul loc. Eu m-am pregătit în această perioada la fel ca până acum. În play-off chiar nu mai contează dacă o să mai dau goluri sau nu, dacă batem e suficient. Faptul că sunt golgheter e o mândrie și e răsplata muncii depuse în ultimul timp”, a spus Andrei Blejdea pentru ProSport.

liga2prosport.ro

 

 

 

 

 

Facebook Comments