Gloria Cermei îşi conturează lotul pentru sezonul viitor

by Sorin Haut

Divizionara “C” Gloria Lunca Teuz Cermei îşi păstrează, în mare parte, lotul din stagiunea trecută. Sub comanda lui Roland Nagy şi Radu Anca vor răspunde şi de săptămâna viitoare încolo, următorii jucători: Cotoc, Gurban, Suslak, N.Varga, Nistor, Diarra, Sulea, Ianc, Aldan, Moraru, Bulza, Flavius şi Viorel Brînduşe. Acestora li se vor adăuga juniori şi jucători tineri, cel mai probabil din pepiniera UTA-ei, cu care Gloria colaborează. La capitolul noutăţi, cel mai important nume de până acum e portarul Roberto Bodea, revenit acasă după ce a petrecut doi ani la Ighiu şi Deva, tot în Liga a III-a. Cermeiul e interesată şi de fostul căpitan al UTA-ei, Alin Gligor, dar şi de Ovidiu Vezan, mijlocaş cu experienţă. Reunirea Gloriei e programată pentru luni, 17 iulie, iar înaintea plecării în cantonamentul de la Moneasa au fost perfectate şi două amicale: pe 22 iulie cu Poli II şi o săptămână mai târziu, cu Unirea Sîntana.

Facebook Comments