Glad Varga: „Municipiul Arad va avea finanțare pentru construirea de stații de reîncărcare destinate vehiculelor electrice”

by Adrian Pavel

Deputatul liberal arădean Glad Varga, membru al Comisiei pentru mediu şi echilibru ecologic susţine că municipiul Arad va avea finanţare pentru construirea de stații de reîncărcare destinate vehiculelor electrice. Este vorba despre aproximativ 850.000 de lei, bani destinaţi îmbunătăţirii calităţii mediului.

Municipiul Arad va beneficia de finanțare pentru construirea de stații de reîncărcare pentru vehicule electrice. Aceasta a fost obținută prin aprobarea solicitării autorităților locale arădene în cadrul Programului privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea infrastructurii pentru vehiculele de transport rutier nepoluant din punct de vedere energetic.

Valoarea eligibilă a proiectului este de 940 309.80 lei, iar suma aprobată spre finanțare este de 846 278.80 lei, adică 90% din valoarea eligibilă.

Reamintesc că acest program este derulat de Administrația Fondului pentru Mediu, iar obiectivul său îl reprezintă dezvoltarea infrastructurii de alimentare a vehiculelor cu energie electrică, pentru îmbunătăţirea calităţii mediului prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră prin stimularea utilizării vehiculelor electrice”, susţine Glad Varga, deputat PNL de Arad.

Facebook Comments