GIMNASTELE ARADENE PREGATESC CAMPIONATUL NATIONAL AL JUNIOARELOR

by Sorin Haut

Campionatul Naţional individual al junioarelor la gimnastică artistică este programat în acest an la Deva, în perioada 5-7 noiembrie. Clubul Sportiv Municipal Arad va fi reprezentat de Iulia Berar (12 ani), componentă a lotului naţional de junioare, la categoria junioare II nivel 4 şi de Cristina Vesa şi Daria Berar, ambele la junioare III, nivel 2 (10 ani). Antrenorul Ciprian Hegyi se aşteaptă la o evoluţie bună a fetelor, care să se concretizeze cu măcar o medalie în contul clubului: „Ne propunem în primul rând calificări în finale şi apoi să urcăm pe podium. Vrem să ne întoarcem acasă cu măcar o medalie. Depinde ce zi vor prinde fetele, dacă îşi vor face bine exerciţiile, toate trei au şanse la medalii. Bineînţeles că aşteptările sunt mai mari în privinţa Iuliei.

Trei junioare vor lupta pentru medalii

Cristina Vesa şi Daria Berar vor pleca mâine la Focşani, alături de antrenorii Ciprian Hegyi şi Carina Franiov, pentru Cupa Vrancei, un ultim concurs de pregătire înaintea Naţionalelor, în vreme ce Iulia Berar va face joncţiunea cu colegele ei de club la Deva, ea fiind în programul lotului naţional de la Oneşti. După competiţia de la poalele cetăţii devene, delegaţia arădeană va pleca în Belgia, pentru deja tradiţionalul schimb de experienţă.

 

Facebook Comments