GIMNASTELE ARĂDENE AU URCAT PE PODIUM LA CUPA OMV PETROM

by Sorin Haut

În Sala Sporturilor din Constanța a avut loc Cupa „OMV Petrom” la gimnastică artistică, întrecere organizată de Fundaţia „Casa Campionilor”, în parteneriat cu Federaţia Română de Gimnastică. La startul competiţiei s-au aliniat 167 de sportive dintre cele 200 de fetițe selecţionate în 2014 în cadrul Proiectului Naţional de Selecţie pentru gimnastica feminină „Ţară, ţară, vrem campioane”. Micuțele gimnaste se antrenează în cadrul cluburilor din Constanța, Deva, Onești, Timișoara, Focşani, Arad, Bârlad, Focșani, Galați și București, Steaua, Dinamo și CSȘ 2.
Octavian Bellu, prezent la Constanța alături de Mariana Bitang, a declarat că „Gimnastica românească avea nevoie de mult timp de un astfel de proiect. Ne bucurăm că un privat a înțeles acest imperativ și a acceptat să susțină financiar acest Proiect Național de Selecție. Este un proiect ambițios, iar dorința noastră cea mai mare este aceea să regăsim peste câțiva ani viitoarele campioane selecționate în cadrul acestui program”.
Fetele de la CSM Arad, pregătite de Ciprian Hegyi şi Carina Franiov, au obţinut rezultate notabile: la categoria avansaţi I, Iasmina Neacşu a terminat pe locul 4 la individual compus, foarte aproape de podium, ea clasându-se pe locul 2 la bîrnă şi pe 7 la paralele. La avansaţi II, Daria Berar a ocupat locul trei la individual compus, clasându-se pe 1 la paralele şi pe 3 la bîrnă, iar Cristina Vesa a încheiat pe locul 5 la individual compus, pe 2 la sărituri şi paralele şi pe 4 la sol.

Foto: facebook

Facebook Comments