Gimnasta arădeană Sonia Ichim, impresie frumoasă la debutul în Europenele de ritmică a senioarelor (FOTO)

by Sorin Haut

Sonia Ichim a debutat, astăzi, la un Campionat European de gimnastică ritmică pentru senioare. La doar 18 ani şi uşor accidentată la genunchi, gimnasta de la CSM Arad – vicecampioană la individual compus şi de patru ori medaliată la Naţionalele din 2020 – a strâns din dinţi şi a avut o prestaţie mai mult decât onorabilă, cu exerciţii bune la minge, unde a obţinut cel mai mare punctaj al ei în acest concurs, 20.200, la cerc, 19.900 şi panglică, 19.300, cu al 13-lea rezultat din competiţie. Doar la măciuci au fost două mici ezitări, dar cu o notă bună, 19.950, astfel încât la final s-a clasat pe locul 18, cu un punctaj total de 79.350. Sonia a fost însoţită în Ucraina de antrenoarea ei, Daniela Chiriac, cea care are un merit deosebit atât la parcursul ei cât şi a valorii şcolii arădene, care se remarcă an de an cu titluri şi medalii naţionale şi mai nou cu participări internaţionale la cel mai înalt nivel. La a 36-a ediţie a Europenelor de la Kiev (Ucraina) au participat 25 de senioare, iar nivelul competiţiei a fost deosebit de ridicat, în ciuda absenţei Rusiei, ţară dominatoare de ani buni la acest sport olimpic. Medalii s-au acordat doar în concursul de invidiual compus, sportivele concurând cu toate cele patru obiecte.

Andreea Verdeş, în Top 10 la Europene! Sonia a încheiat pe 18

Fără excelentele rusoaice la start, israelianca Linoy Ashram a dat marea lovitură şi a devenit campioană europeană, cu 100.900 puncte. Medaliile de argint şi bronz le-a revenit bieloruselor Alina Harnasko şi Anastisiia Salos. România a mai avut-o în concurs şi pe campioana naţională din acest an, ieşeanca Andreea Verdeş, cu un concurs foarte bun şi un rezultat notabil pentru gimnastica ritmică din ţara noastră. Sportiva noastră s-a clasat în final pe poziţia a 10-a, cu un 88.050 puncte. Cea mai bună clasare a fost la cerc, unde a reușit să se poziționeze pe locul 9, cu un punctaj de 23,500 p. România nu a avut-o în concurs pe cea mai valoroasă gimnastă a sa, Denisa Mailat, nerefăcută complet după operaţie şi înlocuită la Europene de arădeanca CSM-ului, Sonia Ichim.

Surorile Drăgan, evoluţie meritorie la junioare

La categoria junioare, România a făcut de asemenea o impresie frumoasă. Annaliese Drăgan a avut trei finale, la primul său Campionat European. Cea mai bună clasare în cadrul acestui concurs a fost în finala la panglică, unde a obținut locul 6. Christina Drăgan, una dintre cele mai mici sportive participante la acest Campionat European, s-a dovedit a fi o prezență gingașă pe covor, lipsindu-i doar 0.05 puncte pentru a se califica în finala europeană de la minge. Cele două surori sunt legimate la CS Sportul Studenţesc. Aşadar, o participare meritorie pentru România la ediţia din acest an a Europenelor de ritmică, mai ales că sportivele au parcurs un an neobişnuit şi dificil din punct de vedere al pregătirii, ca urmare a pandemiei de coronavirus.

 

Facebook Comments