Gimnasta arădeană Marcela Cercea și-a mai adăugat o medalie în palmares

by Sorin Haut

Gimnasta de la CSM Arad a participat zilele trecute, în cadrul categoriei speranțe (14-15 ani), la Campionatul Național de senioare de la București. Sportiva în vârstă de 14 ani și pregătită de Ciprian Hegyi și Carina Franiov, componentă a CNOPJ (Centrul Național Olimpic pentru Junioare) Deva, a luat argintul la sol și a obținut locul 8 la paralele. Cercea a fost anul trecut dublu medaliată balcanică la nivel de junioare, aur cu echipa și bronz la individual compus la categoria ei de vârstă.

Secția de gimnastică artistică din cadrul clubului arădean pregătește finalele naționale de individual compus și pe aparate a junioarelor I, II și III din perioada 3-5 noiembrie, CSM urmând să concureze cu 14 sportive. 

Facebook Comments