Gimnasta arădeană Marcela Cercea poate face pasul spre lotul național de senioare

by Sorin Haut

Secția de gimnastică artistică a CS Municipal Arad pregătește noul sezon cu antrenamente pe plan local, un număr de 11 sportive urmând să participe la întrecerile naționale oficiale din acest început de an. În total, 80 de gimnaste se pregătesc la Arad, sub comanda antrenorilor Ciprian Hegyi și Carina Franiov. Prima etapă de Campionat Național va avea loc în perioada 3-5 aprilie, astfel că sportivele au timp suficient să prepare prima competiție din 2025. Cel mai bun produs al ultimilor ani, Marcela Cercea, revine cu forță și entuziasm în circuit, ea fiind anii trecuți componentă a CNOPJ (Centrul Național Olimpic de pregătire a Junioarelor) de la Deva, cu medalii prețioase obținute pe plan național dar și la alte competiții internaționale. În 2023, Cercea cucerea trei medalii de aur la Campionatele Balcanice pe categorii de vârstă de la Istanbul (Turcia), cu echipa României, la individual compus și în finala de la sol.

Noul sezon începe în perioada 3-5 aprilie, cu prima etapă de Campionat Național

De asemenea, gimnasta CSM-ului a fost triplă medaliată națională la junioare în 2023, cu aur la sol, argint la sărituri și bronz la individual compus. O accidentare, plusată de alte probleme, a scos-o însă din circuit în 2024 pentru jumătate de an, dar de acum are tot timpul să revină, mai ales că se află în atenția lotului național de senioare: „Se află în pregătire cu lotul național, urmează un program individual pentru că trebuie să recupereze fizic după pauza pe care a avut-o. Este în primul an de seniorat și da, poate să facă pasul spre lotul mare dacă va trece de probele cerute de Federație. Este o sportivă talentată, în care avem încredere, ne-a declarat antrenorul Ciprian Hegyi. Anul trecut, au fost obținute în total 16 medalii la nivel național, încă un rezultat notabil pentru secția de gimnastică artistică a CSM-ului.

Facebook Comments