Gimnastele de la ritmică au excelat la „Arad Trophy” (FOTO)

by Sorin Haut

Peste 250 de sportive din cinci ţări europene s-au aliniat zilele trecute, în Polivalenta din oraşul nostru, la startul turneului internaţional de gimnastică ritmică „Arad Trophy”. Au fost două zile de graţie şi eleganţă, iubitorii sportului putându-le admira pe frumoasele şi talentatele sportive participante. Clubul gazdă, CS Municipal Arad, s-a ridicat din nou la înălţime, atât din punct de vedere organizatoric – cu Daniela şi Ştefania Chiriac, mamă şi fiică în prim-plan, aducându-se mulţumiri şi sponsorilor, partenerilor cât şi părinţilor sportivelor – dar şi din punct de vedere al rezultatelor, gimnastele noastre obţinând o salbă de medalii, majoritatea dintre cele mai strălucitoare.

Fetele pregătite de Daniela Chiriac şi Tatiana Novikova s-au remarcat la toate categoriile de vârstă, după cum urmează: Copii, nivel A (2010) – Teodora Brădean Iovănaş – loc 1 individual, loc 1 cerc; Copii, nivel A (2011) – Kaitlyn Varga, loc 1 individual, loc 1 cerc; Copii, nivel B light (2011) – Anca Toma, locul 1; Copii, nivel B light (2010) – Cătălina Ciuliac, locul 1; Grup speranţe, nivel A – CSM Arad, loc 1; Grup copii, nivel B – CSM Arad, loc 1; Speranţe, nivel B light W.A. (2009) – Sofia Cotrău, loc 1 individual, Maia Peia, loc 3 individual, Emma Vanci, loc 4 individual şi Anna Vanci, loc 5 individual; Speranţe, nivel B (2009) – Vanessa Varga, loc 1 individual, panglică şi cerc; Speranţe, nivel B, light (2008) – Sara Lucaci, loc 1; Speranţe, nivel B (2008) – Andra Crainic, loc 1 individual, panglică şi coardă, Speranţe, nivel A (2009) – Mara Cohuţ, loc 2 individual, cerc şi coardă, Cesaria Crişan, loc 3 coardă şi panglică, loc 4 individual; Speranţe, nivel A (2008) – Carina Crainic, loc 1 individual, cerc şi panglică, Karina Kuncz, loc 1 coardă, loc 2 individual şi panglică; Prejunioare, nivel B light (2006-2007) – Sonia Pop, loc 1 minge, Alice Trancău, loc 1 panglică, Tudor Alisha, loc 2 panglică; Prejunioare, nivel B – Antonia Stănescu, loc 1 măciuci, loc 2 minge, loc 3 individual, Elisa Andresz, loc 3 măciuci şi panglică, loc 5 individual; Prejunioare, nivel A (2007) – Maria Moţ, loc 1 individual, cerc şi panglică, Catrina Buniov, loc 1 măciuci şi minge, loc 2 individual, Dalia Marin, loc 2 panglică şi măciuci, loc 3 individual; Junioare, nivel B light – Alexandra Negrea, loc 2 cerc; Junioare, niveL A – Alenia Biringer, loc 1 individual, minge şi măciuci şi loc 3 cerc; Senioare, nivel A – Sonia Ichim, loc 1 individual, cerc, minge, panglică şi măciuci, Aliona Gribovan, loc 2 individual, cerc, minge, panglică şi măciuci.

Organizatorii mulţumesc partenerilor şi sponsorilor: Ministerul Tineretului şi Sportului, prin Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Arad, COTTA, Mini Maxx Sofa, Pizza 5 Colţuri, Ratio Restaurant, Pharmamedicum, Fundatia Prof. Dr.Ioan Ossian, Farmacia Ivona, Helvetica Milk, Solaris, Valex Logistic, Crama Maxi Marc şi My Bio. Turneul internaţional de la Arad a fost şi o bună repetiţie pentru sportivele de la CSM Arad, în vederea ultimelor întreceri importante din calendarul intern, Cupa României şi Campionatul Naţional de ansambluri, programate la mijlocul lunii noiembrie, la Bucureşti.

Facebook Comments