Gigi Becali, trimis în judecată pentru fraudă la vot

by Florian Popa

Patronul clubului FCSB, George Becali, a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea pentru săvârşirea infracţiunii de fraudă la vot, scrie agerpres.ro. Potrivit portalului instanţelor de judecată, dosarul a fost înregistrat marţi la Judecătoria Buftea, urmând să intre în procedura de cameră preliminară.
Conform art.387 alin.1 lit.a din Codul penal, infracţiunea de fraudă la vot reprezintă fapta persoanei care votează fără a avea acest drept şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă şi interzicerea exercitării unor drepturi.
George Becali a fost eliberat condiţionat în aprilie 2015 din Penitenciarul Poartă Albă, după ce a executat o treime din pedeapsa de 3 ani şi 6 luni primită în trei dosare. Este vorba de dosarul „Valiza”, cel privind schimbul de terenuri cu MApN şi dosarul sechestrării hoţilor care i-au furat maşina.
După ce a fost eliberat condiţionat din închisoare, lui Becali i s-au impus mai multe interdicţii, printre care dreptul de a alege şi de a fi ales în funcţii publice, dar şi dreptul de a vota.
În octombrie 2018, el s-a prezentat la vot la „Referendumul pentru familie”, în cadrul căruia românii au fost chemaţi să se exprime dacă sunt de acord sau nu pentru schimbarea definiţiei familiei din Constituţie, respectiv dacă formularea „căsătoria liber consimţită între soţi” să fie schimbată în „căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie”.
„Chiar dacă sunt 40 de grade afară, merg să votez. Şi în patru labe merg la referendum. E cea mai mare acţiune din România în ultimii ani. E mai important decât toate războaiele. Depinde viitorul neamului, al copiilor şi al nepoţilor. Dacă nu se face referendum şi nu se spune clar că familia e compusă din bărbat şi femeie, va fi greu. Ăştia ne atacă uşor, uşor. Nu acum, dar peste 20-30 de ani. O să se facă educaţie şi se scrie în manuale ‘ce bine e să fii homosexual’. Trebuie să salvăm ţara”, declara Gigi Becali în octombrie 2018.

Facebook Comments