De altfel, el nu este străin de fotbalul italian, în urmă cu doi ani dând probe la Fiorentina. Cei de acolo şi-au dorit să îl păstreze, însă fotbalistul a ales să se întoarcă la UTA, conştient că aici va avea ocazia să evolueze mai mult şi să crească. Alegerea s-a dovedit inspirată, în condiţiile în care "Bătrâna Doamnă" i-a oferit creditul de care avea atâta nevoie.
L-am urmărit pe Petre la loturile naționale. Noi am reușit cu greu să-l transferăm pe Dennis Man. Petre e un jucător de perspectivă, de ce nu, se poate un eventual transfer. Dar știți că atunci când se interesează Steaua de un jucător i se dublează prețul", declara Duckadam, în urmă cu aproximativ o lună.
Nu este întâmplător faptul că Adrian Petre este comparat, în execuții, cu Zlatan Ibrahimovic. El a moștenit foarte mult de la tatăl său, fost campion național și vicecampion mondial la fotbal-tenis Petre Tabarcea. Tabarcea a fost ani la rând printre cei mai buni jucători din lume în această disciplină.
Petre, care e cotat de site-ul de specialitate transfermarkt.de la 50.000 euro, are 185 cm înălţime şi poate juca doar atacant împins, adică exact pe postul unde Steaua a suferit cel mai mult în acest sezon.
Sursă: digisport.ro