GHEORGHE FALCA: „PROTOCOLUL CU MAPN A FOST SEMNAT. VOM INCEPE REABILITAREA CAZARMEI DIN GAI”

by webeditor

Primarul Municipiului Arad, Gheorghe Falcă,  a anuțat că mult așteptatul protocol de predare a Cetății Aradului a fost semnat de Ministerul Apărarii iar documentele trebuie să ajungă în această săptămână la Arad. Anunțul a fost făcut în conferința de presă susținută astăzi de primar.

«  În sfârșit Ministerul ne-a informat oficial că a semnat protocolul de predare a Cetății Aradului. Acum vom putea trece la reabilitarea cazarmei din Gai, investiție pentru care noi am alocat bani în bugetul local. Estimăm că în 3-4 ani se va putea face mutarea militarilor. Aceste documente ne dau și posibilitatea să începem consultările cu specialiști cu privire reconvesia civilă a Cetății, după care să lansăm procedurile pentru concursul de idei, etapele de elaborare a planului urbanistic și a proiectelor tehnice și apoi realizarea lucrărilor de reabilitare.

Ne chinuim din 2011 să preluăm Cetatea și în tot acest timp noi am avut o relaționare corectă cu Ministerul Apărării.  În parcursul anevoios pe care l-am avut pentru îndeplinirea acestei mari dorințe a arădenilor s-a putut constata că avem adversari în interiorul Aradului. Amintiți-vă de deputatul Măduța, cum susținea că municipalitatea nu și-a îndeplinit obligațiile și că noi trebuia să construim blocuri ANL pentru personalul unității militare.

Așa cum ați văzut în corespondența oficială, Ministerul Apărării confirmă azi că municipalitatea a acționat corect și că noi am avut dreptate, inclusiv în ceea ce  privește termenul pentru ca ANL  să finalizeze construcția blocurilor de locuințe pentru militari. «

Facebook Comments