Gheorghe Falcă: Liderii europeni trebuie să înțeleagă că viitorul UE depinde de modul în care gestionăm marile crize          

by Andreea Radu

„Divergențele dintre liderii europeni la Summit-ul Consiliului European dedicat relansării economice a economiei Uniunii Europene ne arată încă o dată că întreaga construcție europeană nu este pregătită să facă față unor crize majore. De aceea, proiectul european are nevoie de mai multă coeziune dar mai ales de mai puțină politică și mai multă înțelegere față de parteneri. Tocmai de aceea, este cazul ca mai mult decât oricând UE să-și amintească principiile și valorile părinților fondatori și să ajungă la o înțelegere care să fie deopotrivă în interesul statelor membre și a construcției europene”, spune europarlamentarul liberal Gheorghe Falcă.

„Viitorul UE depinde de modul în care reușim să gestionăm împreună marile crize din interiorul și din exteriorul granițelor noastre și nu de modul în care gestionăm paharele de șampanie la întâlnirile oficiale. Cetățenii celor 27 de state membre așteaptă de la liderii europeni mai multă acțiune, mai multă fermitate și mai ales mai multă deschidere”, arată Falcă.

Europarlamentarul popular amintește că din păcate UE nu a fost capabilă să gestioneze marile crize din ultimul deceniu dar că acest lucru se poate schimba dacă va exista mai multă înțelegere față de parteneri.

„Marile crize din ultimul deceniu, precum criza migraților, agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei și anexarea ilegală a peninsulei Crimeea, conflictele din Siria și din Libia, poziția față de dorința Iranului de a obține arme nucleare, relația cu partenerul strategic Statele Unite sau relația cu China au divizat Uniunea Europeană și au transmis imaginea unei structuri incapabile să discute pe aceeași voce, ba chiar a unei structuri formate din state cu interese și viziuni total divergente”, mai spune Falcă.

„Singurul mod prin care putem reclădi încrederea cetățenilor în UE dar mai ales singurul mod prin care UE poate câștiga mai mult respect și greutate în relațiile internaționale este să începem să acționăm unitar, în interesul cetățenilor. Aproximativ 500 de milioane de europeni așteaptă de la Bruxelles vestea că liderii europeni au căzut de acord. Să nu-i dezamăgim”, încheie Falcă.

 

 

Facebook Comments