GHEORGHE FALCA: „DEPUTATUL MADUTA NU-I REPREZINTA PE ARADENI”

by webeditor

Co-președintele Alianței Creștin Liberale Arad, Gheorghe Falcă, se declară uimit că deputatul Flavius Măduța trăiește, pentru că atunci când vine vorba de reprezentarea intereselor arădenilor parlamentarul PSD este inexistent.

„În primul rând ne minunăm că deputatul Măduța trăiește, că există, pentru că atunci când vine vorba ca acesta să-i reprezinte pe arădeni, acest domn Măduța, este inexistent. Cei care pot merge din când în când la sediul PSD vor putea chiar și să îl atingă”, a declarat Gheorghe Falcă.

Totodată, liderul ACL Arad îl taxează pe Flavius Măduța și când vine vorba despre comunicatele de presă pe care le dă, fără să știe problemele reale cu care se confruntă arădenii.

„În afara comunicatelor de presă pe care le dă domnul Măduța, fără să cunoască exact problemele cu care se confruntă arădenii, pentru că acesta nu interacționează cu ei, este posibil ca deputatul PSD să fi mers și la deschiderea anului școlar și să fi constatat că nu sunt manuale pentru clasele a I-a și a II-a. Totuși, domnul Măduța ne dă lecții despre cum să cumpărăm școli în municipiul Arad. Dacă tot a apărut prin oraș, poate merge și domnul Măduța să vadă care e stadiul lucrărilor de la pasajul de pe Șoseaua de Centură de la ieșirea spre Horia. Poate face o plimbare și pe la Canalul Mureșel, o altă investiție oprită de Guvernul Ponta în 2012. Totodată, poate merge la cele trei licee (Aurel Vlaicu, CFR și Construcții) să vadă cum au fost abandonate investițiile de acolo, iar dacă nu știe unde sunt locațiile poate îl informează inspectorul școlar general, cu care schimbă directorii școlilor arădene”, a mai declarat co-președintele ACL Arad.

În același timp, Gheorghe Falcă se declară extrem de nemulțumit de faptul că Guvernul Ponta a uitat, la proaspăta rectificare bugetară, să trimtă bani și pentru investițiile oprite din Arad. Liderul ACL îi face direct răspunzători pe parlamentarii PSD, care prin neimplicare s-au dovedit incapabili să reprezinte interesele arădenilor.

„Deci, constatăm că domnii parlamentari PSD trăiesc și mai iau și bani pentru asta, iar acum, când Guvernul a împărțit 500 de milioane de euro, Ponta a uitat să trimită bani și spre Arad. Se pare că parlamentarii PSD au dormit când s-a făcut împărțeala banilor, aceștia dovedindu-se incapabili să reprezinte interesele arădenilor și să se bată pentru acestea. Astfel, din cauza acestor parlamentari incapabili, lucrările pentru străzi precum Constituției și Hunedoarei rămân abandonate în continuare”, a mai adăugat co-președintele ACL Gheorghe Falcă.

Facebook Comments