Gheorghe Falcă: ”Cerem respect pentru administrația locală, pentru cetățeni și pentru România!”

Gheorghe Falcă: ”Cerem respect pentru administrația locală, pentru cetățeni și pentru România!”
La Congresul Ligii Aleșilor Locali (LAL) al Partidului Național Liberal au participat peste 1.000 de liberali. Cei  12.225 de consilieri locali și județeni și cei 1.081 primari PNL au fost reprezentați de 978 de delegați. Aceștia au ales noua conducere a LAL și au adoptat rezoluțiile „Aniversarea Centenarului Marii Uniri” și „Buna guvernare locală”. ”Fiți răzbătători! Construiți proiecte eligibile, proiecte serioase, PSD nu poate împiedica aleșii locali ai PNL să obțină finanțare!”, a transmis Președintele PNL, Ludovic Orban Aradul a fost reprezentat de 51 delegați, toți membri ai administrației locale și județene. Printre liderii liberali arădeni s-au numărat președintele CJ Arad, Iustin Cionca și vicepreședintele CJ Arad Claudia Boghicevici. „Ne asumăm trei direcții; în primul rând este necesar să punem această guvernare în concordanțăcu valorile noastre, în al doilea rând trebuie să vorbim despre greutățile noastre, generate de către PSD și proasta legislație, iar în al treilea rând să ne asumăm obiectivele PNL pentru o bună guvernare locală. Prin rezoluția „Buna guvernare locală” cerem respect pentru administrația locală, pentru cetățeni și pentru România!”, a transmis Primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă. Noua conducere a Ligii Aleșilor Locali PNL Gheorghe Flutur, Președinte Consiliul Județean Suceava – Președinte Adrian Ioan Veștea, Președintele Consiliului Județean Brașov – Primvicepreședinte Consilii Județene Dragoș Victor Chitic, primar municipiul Piatra Neamț – Primvicepreședinte Municipii Mircea Moroșan, primar orașul Huedin – Primvicepreședinte Orașe Alin Adrian Nica, primar comuna Dudeștii Noi, Timiș – Primvicepreședinte Comune Dumitru Boroș, primar municipiul Bârlad – Vicepreședinte Regiunea Nord-Est Paul Cristea, primar comuna Șendreni, Galați – Vicepreședinte Regiunea Sud-Est Adrian Florin Dobre, primar municipiul Ploiești – Vicepreședinte Regiunea Sud Muntenia Valerian Alexie, primar comuna Mateești, Vâlcea – Vicepreședinte Regiunea Sud Vest Nicolae Florin Oancea, primar municipiul Deva – Vicepreședinte Regiunea Vest Dan Tarcea, viceprimar municipiul Cluj-Napoca – Vicepreședinte Regiunea Nord-Vest Horațiu Dumitru Răcuciu, primar orașul Săliște, Sibiu – Vicepreședinte Regiunea Centru Narcis Cătălin Constantin, primar orașul Măgurele, Ilfov – Vicepreședinte Regiunea București-Ilfov Primarul orașului Pecica, Petru Antal a fost ales membru titular în structura de conducere a LAL.