Germania îl blochează pe Trump - Rusia nu va fi readmisă în G7
Rusia nu va fi readmisă în G7, grupul ţărilor cu cele mai dezvoltate economii, aşa cum a cerut preşedintele american Donald Trump, a declarat ministrul de finanţe german Joerg Kukies într-un interviu pentru Reuters, difuzat marţi de agenţia de presă britanică, potrivit Agerpres.ro. "Condamnarea de către G7 a războiului de agresiune al Rusiei este foarte clară, în special la marcarea a trei ani de la atacul brutal al Rusiei", a spus Kukies, care a adăugat că propunerea lui Trump nu va obţine unanimitatea necesară.
Ministrul german a mai declarat că G7 ar putea discuta propuneri pe termen lung de a folosi 300 de miliarde de dolari din activele suverane ruseşti îngheţate în Europa pentru reconstrucţia Ucrainei, "dar discuţiile sunt abia la început".
Surse au declarat pentru Reuters că Moscova ar putea accepta, în cadrul unui viitor acord de pace, folosirea activelor îngheţate pentru reconstrucţie, cu condiţia ca o parte din bani să fie cheltuită în regiuni ale Ucrainei aflate în prezent sub controlul forţelor ruse.
Kukies se va deplasa marţi la Cape Town pentru reuniunea G20 a miniştrilor de finanţe. În schimb, secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessent, nu va fi prezent, ca urmare a unor inadvertenţe în agendă. Starea actuală a economiei globale va fi un subiect central al reuniunilor din cadrul G20, al ţărilor industrializate şi emergente.