Producția industrială a Germaniei a crescut în ianuarie, dar exporturile au scăzut, arătând dificultățile cu care se confruntă viitorul Guvern în redresarea celei mai mari economii europene, într-o perioadă marcată de incertitudini geopolitice, transmit DPA și Reuters.
Conform datelor publicate luni de Oficiul federal de statistică (Destatis), exporturile au scăzut cu 2,5% în ianuarie, comparativ cu luna precedentă, după o creștere de 2,5% în decembrie. este primul declin din ultimele trei luni. Importurile au urcat cu 1,2%, după un avans de 1,6% în decembrie. Analiștii intervievați de Reuters se așteptau la un avans de 0,5% al exporturilor.
În total, balanța comercială a Germaniei a înregistrat un surplus de 16 miliarde de euro în ianuarie, mai puțin decât surplusul de 20,7 miliarde de euro înregistrat în decembrie și cel de 25,3 miliarde de euro din ianuarie 2024.
În ritm anual, exporturile au scăzut cu 0,1% în ianuarie, în timp ce importurile au urcat cu 8,7%. Exporturile către statele membre UE au scăzut cu 4,2%, iar cele către țările din afara blocului comunitar au înregistrat un declin de 0,4%. Majoritatea exporturilor de bunuri ‘Made in Germany’ s-au îndreptat către SUA, deși exporturile au scăzut cu 4,2% în ianuarie, comparativ cu luna precedentă.
‘Datele încă arată o imagine modestă a unei economii recunoscute pentru puterea ei industrială’, a apreciat Carsten Brzeski, analist ING. Acesta a avertizat că producția industrială a Germaniei încă este cu 10% sub nivelul de dinaintea pandemiei.
Conform datelor publicate luni de Oficiul federal de statistică (Destatis), producția industrială a crescut cu 2% în ianuarie, comparativ cu luna precedentă (când s-a înregistrat un declin de 1,5%). Analiștii intervievați de Reuters se așteptau la un avans de 1,5%.
În ianuarie, producția industrială a Germaniei a fost peste nivelul din trimestrul patru din 2024, alimentând speranțele că nu va exista un declin în primele trei lui din acest an. De asemenea, cresc șansele ca economia germană să se redreseze în acest început de an, a declarat Ralph Solveen, economist la Commerzbank.
Germania, cea mai mare economie europeană, s-a contractat pentru al doilea an consecutiv în 2024, a confirmat luna trecută Institutul de Statistică (Destatis).
Anul trecut, PIB-ul Germaniei a înregistrat un declin de 0,2%, după o scădere de 0,3% în 2025, iar analiștii se așteaptă la o nouă contracție în 2025. Ar fi pentru prima dată de la Reunificare când economia s-ar contracta pentru al treilea an consecutiv.
Fiind o economie orientată spre export, Germania este afectată de cererea globală slabă și de concurența produselor din China. Anul trecut, exporturile au scăzut cu 0,8%, comparativ cu 2023, pe fondul reducerii cererii pentru mașini și echipamente ‘made in Germany’, scrie agerpres.ro.
Germania: Economia arată semne de stabilizare
Facebook Comments
previous post