Meteorologii de la Administrația Națională de Meteorologie au emis, duminică, o informare de vreme deosebit de rece, valabilă la nivel național, până miercuri dimineața. Urmează ger serios, intensificări ale vântului, ninsoare viscolită și condiții de polei.
În intervalul 1 februarie, ora 10:00 – 4 februarie, ora 10:00, vremea va fi deosebit de rece în cea mai mare parte a țării, cu accent pe regiunile extracarpatice. Diminețile și nopțile vor fi geroase, inițial în Moldova, apoi și în Dobrogea, estul și sud-estul Transilvaniei, Muntenia și Oltenia, precum și izolat în sudul Banatului.
Temperaturile minime vor coborî frecvent între -20 și -7 grade Celsius, iar maximele vor rămâne negative, situându-se între -15 și -2 grade. Cele mai scăzute valori sunt așteptate în nordul Moldovei, unde gerul va persista inclusiv pe parcursul zilei.
De duminică seara până luni dimineața, ninsorile se vor extinde în jumătatea de sud a teritoriului, local cu depunere de strat de zăpadă, în general între 2 și 10 centimetri. Pe parcursul zilei de luni va mai ninge slab, local în vest, sud și sud-est și izolat în restul țării. În noaptea de marți spre miercuri, în centru și nord-est sunt prognozate precipitații mixte, iar pe arii restrânse se va forma polei sau ghețuș.
Vântul va avea intensificări locale în regiunile sudice și sud-estice, cu viteze de 40–50 km/h, amplificând senzația de frig. În sud-estul Olteniei, sudul, centrul și estul Munteniei, precum și în Dobrogea, ninsoarea va fi temporar viscolită.
Ger, ninsoare viscolită și polei în toată țara până miercuri