GAZPROM A INAUGURAT A PATRA STATIE DE COMBUSTIBIL IN ARAD

by webeditor

NIS, una dintre cele mai mari companii petroliere integrate pe verticală sud-estul Europei, inaugurează cea de-a patra stație de alimentare în Arad, situată la intersecţia dintre DN 79 şi DN7, pe Calea Zimandului, nr. 34, sub marca Gazprom. Astfel, NIS Petrol continuă dezvoltarea operaţiunilor în România, axandu-se pe consolidarea poziţiei sale de vânzare și distribuție de produse petroliere, în vestul ţării.

“Segmentul de retail este unul foarte dinamic, iar misiunea noastră este să oferim clienților noștri produse și servicii de cea mai înaltă calitate”, a declarant Ileana Sorina Bălţatu, Director Executiv Downstream şi Director General-Adjunct, NIS Petrol România. “Conceptul Gazprom Petrol Stations reprezintă angajamentul nostru de a continua extinderea operaţiunile pe piaţa din România. De aceea, vom investi, în continuare, pentru a ne consolida constant brandul nostru, situat pe segmentul premium“.

Stațiile de alimentare Gazprom oferă carburanţi de cea mai bună calitate, a căror utilizare contribuie la îmbunătăţirea performanţei motorului, la reducerea emisiilor, sporind și plăcerea de a conduce. De asemenea, stațiile Gazprom oferă un ambient plăcut în cadrul restaurantelor şi cafenelelor sale, asigurând o gamă variată de produse, precum şi multe alte beneficii, toate serviciile fiind disponibile la orice oră, tuturor clienţilor săi.

Până în prezent, compania deţine 16 staţii de distribuţie a carburanţilor în România, situate în Arad, Oradea, Timişoara, Sibiu, pe autostrada A1, pe Drumul european E85 la Căldăruşanca şi la Clinceni, pe centura Capitalei. Anul acesta, NIS Petrol şi-a propus dublarea numărului de staţii Gazprom, ca parte a ţintei sale de a atinge o cotă de piaţă de 10%, după 2015.

Facebook Comments