Gazonul de pe stadionul „Francisc Neuman” continuă să pună probleme

by Sorin Haut

Gazonul „Francisc Neuman” nu arată deloc bine în aceste zile, după ce s-au constatat probleme cu degivrarea. Sistemul de încălzire este pornit de ceva vreme, contra unui tarif renegociat de Primărie la 285 de lei pe oră pentru clubul UTA, dar cei care întrețin gazonul și-au dat seama că ceva nu este în regulă. Practic, degivrarea nu funcționează la parametri optimi, drept pentru care și starea gazonului a avut de suferit. Până la remedierea situaţiei de către o firmă subcontractată de SC Rulouri de Gazon SRL – răspunzătoare cu montarea gazonului – Primăria este acuzată pentru lipsă de interes și profesionalism în ceea ce privește întreținerea gazonului de pe arena „Francisc  Neuman”.

De altfel, societatea „Rulouri de Gazon” condusă de ing. Ovidiu Petrache, director general, a anunţat că a acționat în judecată Primăria Arad pentru întârzieri la plata facturilor și rețineri nejustificate şi ameninţă că ia în calcul deschiderea unei noi acţiuni în instanţă împotriva surselor unor articole apărute în presă, ce afectează activitatea comercială a acesteia. Până una alta, UTA este direct afectată de starea gazonului, mai ales că ne mai despart doar câteva zile până la meciul cu Viitorul de la Arad, de pe 15 ianuarie, contând pentru prima etapă a returului din Liga 1.

 

 

Facebook Comments